Premierul Dacian Cioloş începe vizita în SUA

Premierul se va întâlni cu oficiali americani din domeniile energiei, comerţului şi agriculturii pentru a prezenta potenţialul de dezvoltare al României şi are programată o întâlnire cu Joe Biden.

Premierul Dacian Cioloş începe astăzi o vizită de lucru în Statele Unite, unde are programate întâlniri cu oficialităţi ale administraţiei americane şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri.

De la securitate comună la prosperitate comună - aceasta este sintagma în jurul căreia este gândit conceptul vizitei pe care astăzi, premierul Dacian Cioloş o începe în Statele Unite ale Americii.

El spunea recent că pe relaţia solidă dintre Bucureşti şi Washington, pornind de la Parteneriatul Strategic, se intenţionează şi dezvoltarea unei dimensiuni economice mai consistente, lucru posibil şi ca urmare a modului în care evoluează economia românească.

De altfel, pe parcursul vizitei, premierul se va întâlni cu mai mulţi oficiali americani din domeniile energiei, comerţului şi agriculturii pentru a prezenta potenţialul de dezvoltare al României şi pentru a-i încuraja pe investitorii americani să vină în ţara noastră.

Însă, de departe cel mai important moment al vizitei, îl reprezintă întâlnirea cu cel de-al 47- lea vicepreşedinte al Statelor Unite, Joseph Biden.

Un alt moment special din cadrul vizitei îl va constitui şi întâlnirea cu membrii comunităţii româneşti din zona Washington.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 22 Mai 2016
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste