Se înființează centre de informare în ţările din vecinătatea României

Departamentul pentru românii de pretutindeni are mai multe proiecte care vizează învăţământul în limba română şi acţiuni culturale pentru etnicii români din ţările respective.

Departamentul pentru românii de pretutindeni a început discuţiile pentru înfiinţarea unor centre de informare în ţările din imediata vecinătate a României.

Până la sfârşitul anului, ţara noastră va avea centre de informare în Ucraina, Republica Moldova, Albania şi Serbia, a declarat pentru Radio România Actualităţi, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Dan Stoenescu.

Aceste centre vor fi înfiinţate în colaborare cu universităţile şi liceele din ţările vecine şi vor promova proiecte vizând învăţământul în limba română şi acţiuni culturale pentru etnicii români din ţările respective.

Dan Stoenescu a mai anunțat că anul acesta începe și programul  "Ambasadorii limbii  române",  un proiect în care studenți și absolvenți de Filologie urmează să predea în sate românești din afara granițelor.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 12 Aprilie 2016
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste