Președintele Iohannis cere explicații legate de moartea poliţistului Gigină

Șeful statului susține că este inadmisibil ca , la cinci zile de la moartea polițistului Bogdan Gigină, să nu existe o poziţie oficială din partea Guvernului.

Preşedintele Klaus Iohannis cere premierului Victor Ponta şi vicepremierului Gabriel Oprea să prezinte lămuririle aşteptate de opinia publică în legătură cu moartea poliţistului Bogdan Gigină.

"Iată, suntem în a cincea zi şi nu avem o luare de poziţie oficială din partea Guvernului. Aşa ceva este inadmisibil. Opinia publică aşteaptă lămuriri, şi îi poftesc de urgenţă în faţa microfoanelor pe domnii Ponta şi Oprea", a declarat la Arad preşedintele României.

Şi PNL consideră că Gabriel Oprea şi Victor Ponta sunt datori să ofere informaţii complete în cazul poliţistului care a murit în timp ce făcea parte din coloana oficială a vicepremierului, motiv pentru care solicită demisia acestuia din urmă.

"Cazul este un test pentru democraţie. Opinia publică a trecut acest test. Rămâne acum ca oamenii politici, guvernul, instituţiile statului, justiţia, presa să treacă acest test", a spus prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu.

Pe de altă parte, Uniunea Naţională pentru Progresul România a dezaprobat atitudinea celor despre care afirmă că încearcă să utilizeze în scop politic o dramă regretată de toţi.

Ministerul Afacerilor Interne transmite că până la finalul anchetei declanşate de Tribunalul Bucureşti privind accidentul poliţistului Bogdan Cosmin Gigină, atât instituţia cât şi reprezentanţii săi, inclusiv ministrul Gabriel Oprea, nu pot face declaraţii publice referitoare la acest subiect.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 25 Octombrie 2015
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste