O zi până la deschiderea Festivalului Internațional "George Enescu"

Cea de-a 22- a ediţie a Festivalului Internaţional "George Enescu" se deschide mâine seară, cu Rapsodia Română Nr. 1 de George Enescu, în interpretarea Orchestrei Române de Tineret.

La Palatul Parlamentului este programată o întâlnire dedicată deschiderii Festivalului Internaţional "George Enescu", la care participă renumiţi artişti la nivel mondial şi reprezentanţi ai autorităţilor.

Printre cei aşteptaţi se află ministrul culturii, Ionuţ Vulpescu, primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, dar şi sponsori.

Cea de-a 22- a ediţie a Festivalului Internaţional "George Enescu" se deschide mâine seară, cu Rapsodia Română Nr. 1 de George Enescu, în interpretarea Orchestrei Române de Tineret, formată din cei mai valoroşi tineri muzicieni ai ţării. Dirijor va fi Kristjan Jarvi, care la nivel european, conduce atât cea mai veche orchestră Radio, cât şi cea mai nouă orchestră de tineret. Participă şi violonista Sarah Chang şi cel mai bine cotat contratenor al momentului în lume, Max Emanuel Cencic.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 29 August 2015
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste