CSM sesizează Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile fostului preşedinte Băsescu

Consiliul Superior al Magistraturii sesizează Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile fostului preşedinte Traian Băsescu referitoare la ancheta privind reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri din comuna Nana.

Potrivit redactorului nostru Mădălina Verman, CSM a luat această decizie după ce Ministerul Public i-a solicitat să-şi îndeplinească obligaţia de a apăra magistraţii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni asupra lor.

Parchetul General  a apreciat ca fiind regretabil faptul că un fost preşedinte pune la îndoială independenţa şi imparţialitatea procurorilor, acest lucru fiind de natură să afecteze prestigiul şi credibilitatea justiţiei.

Amintim că Traian Băsescu a afirmat sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că nu exclude posibilitatea ca în procesul de restituire a pământurilor de la Nana să fi existat ilegalităţi, însă a susţinut că fiica sa a cumpărat cu bună-credinţă terenul din comună.

El crede că procurorii ar trebui să facă investigaţii similare în toată ţara, începând cu judeţele Vrancea şi Timiş. 

O instanţă din Călăraşi a menţinut sechestrul impus pe terenul pe care fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, îl are în comuna Nana, despre care procurorii au suspiciuni că ar fi fost retrocedat în mod ilegal.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 9 Martie 2015
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste