Situaţia de securitate din estul Ucrainei, "extrem de îngrijorătoare"

Preşedintele Traian Băsescu susţine că UE trebuie să sprijine ferm soluţionarea crizei de securitate din estul Ucrainei. Forţele ruse au invadat Ucraina, a afirmat, joi, liderul de la Kiev, Petro Poroşenko, citat de Reuters.

Preşedintele Traian Băsescu şi  Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, Catherine Ashton, au analizat joi, într -o întalnire la Palatul Cotroceni, situaţia de securitate din estul Ucrainei pe care o consideră a se menţine extrem de îngrijorătoare.

Seful statului a vorbit şi despre faptul că Uniunea Europeană trebuie să sprijine în modul cel mai ferm soluţionarea crizei de securitate prin restabilirea controlului autorităţilor legitime ucrainene în regiunile ocupate de grupurile înarmate ilegale, se arată într-un comunicat de presă.

În opinia celor doi, apropiata reuniune a Consiliului European  de la Bruxelles  va permite reafirmarea voinţei politice comune a statelor membre în sensul susţinerii acordate Ucrainei în respingerea agresiunii la care este supusă în ultimele luni.

Traian Băsescu i-a  mulţumit doamnei Catherine Ashton pentru modul constructiv în care a promovat interesele comune ale Uniunii Europene în procesele de soluţionare a crizelor sau conflictelor internaţionale, se mai arata într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.

Forţele ruse "au invadat Ucraina"

Forţele ruse au invadat Ucraina, a afirmat, joi, liderul de la Kiev, Petro Poroşenko, citat de Reuters.

El a anunţat că îşi anulează o vizită în Turcia şi convoacă de urgenţă a consiliului de securitate şi apărare al Ucrainei.

Separatiştii pro-ruşi au lansat o ofensivă în zona Doneţk, precum şi de-a lungul litoralului Mării Azov, unde au deschis un nou front.

Rebelii au ca obiectiv ocuparea oraşului port Mariupol, de la Marea Azov, potrivit premierului republicii auto-proclamate de la Doneţk, Alexander Zaharcenko.

Acesta a precizat că alături de rebeli luptă şi 3000 de voluntari ruşi, inclusiv militari aflaţi în permisie.

Ucraina cere ajutor

Premierul de la Kiev, Arseni Yaţeniuk, le-a cerut Statelor Unite, Uniunii Europene şi grupului G7 al principalelor state industrializate, să îngheţe bunurile şi conturile Federaţiei Ruse până când aceasta îşi va retrage forţele armate, echipamentele şi agenţii de pe teritoriul Ucrainei.
 
Ucraina i-a cerut  Uniunii Europene şi ajutor militar de anvergură, ca urmare a invaziei ruse făţişe, a anunţat ambasadorul Ucrainei pe lângă forul comunitar, Konstantin Eliseev.

El a precizat că Ucraina aşteaptă ca solidaritatea europeană să se materializeze şi prin sancţiuni semnificative la adresa Rusiei.

Şi Lituania a acuzat azi Rusia că a trecut la o invazie militară evidentă în Ucraina şi a cerut convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU pe această temă.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 28 August 2014
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste