Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Opoziţia îşi face propriul Birou Permanent

PSD şi PNL boicotează în continuare lucrările Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi anunţă că opoziţia va convoca propria şedinţă de Birou Permanent, în paralel cu cea a puterii. Foto:Agerpres

Opoziţia îşi face propriul Birou Permanent

Articol de Iulia Gherman, 24 Noiembrie 2010, 11:31

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor s-a desfăşurat fără reprezentanţii opoziţiei.


Membrii PSD şi PNL nu s-au pus de acord asupra orei la care să vină la şedinţa convocată iniţial de social-democraţi.


Vicepreşedintele Biroului Permanent, Adrian Năstase a declarat că această confuzie a fost creată de secretarul general al Camerei, care a anunţat o altă oră decât cea solicitată de PSD.


Secretarul Biroului, liberalul Mihai Voicu a precizat că vor avea consultări cu cei din PSD, pentru a stabili modul în care vor participa în viitor la şedinţele Biroului Permanent.


Adrian Năstase a afirmat că de săptămâna viitoare, conducerea Camerei va avea două şedinţe separate, una cerută de opoziţie şi alta de putere.


Adrian Năstase a anunţat că, de săptămâna viitoare, social-democraţii vor convoca Biroul permanent în paralel cu cel întrunit la iniţiativa puterii.


"În momentul de faţă nu mai putem avea o funcţionare comună a puterii şi opoziţiei, aşa încât opoziţia îşi va face practic propriul Birou Permanent şi vom vedea şi alte măsuri", a completat social-democratul.


PSD vrea o nouă şedinţă



Membrii PSD din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor cer ca joi , să fie convocată o nouă şedinţă a conducerii Camerei, după ce, în cursul dimineţii lucrările acestui for de conducere s-au desfăşurat în absenţa opoziţiei.


Mircea Duşa susţine că potrivit hotărârii Curţii Constituţionale, deciziile Biroului Permanent nu pot fi luate fără asigurarea cvorumului.


Pe de altă parte, preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a declarat că şedinţele Biroului pot fi conduse doar de preşedinte sau un vicepreşedinte desemnat de acesta.



Opoziţia cere demisia Robertei Anastase



PSD, PC şi PNL au precizat marţi, în plen, înainte de a părăsi sala, că îşi vor menţine această poziţie, până când grupul PD-L îşi va retrage sprijinul pentru Roberta Anastase sau aceasta îşi va prezenta demisia.



Criza parlamentară generată de opoziţie durează de câteva săptămâni, activitatea Biroului permanent al Camerei fiind blocată.


Opoziţia declară că va reveni la lucrările Biroului Permanent numai dacă preşedintele Camerei, Roberta Anastase îşi va prezenta demisia.


PSD şi PNL o acuză pe Anastase că a fraudat votul la Legea pensiilor în Camera Deputaţilor , semnalând acest lucru şi forurilor europene.


Şefa Administraţiei Spitalelor, Oana Sivache, acuzată de luare de mită, va fi înlocuită
Știri 28 Martie 2024, 16:51

Şefa Administraţiei Spitalelor, Oana Sivache, acuzată de luare de mită, va fi înlocuită

Gabriela Oana Sivache va fi înlocuită din funcţie în cel mai scurt timp, din cauza scandalului de corupţie care o vizează.

Şefa Administraţiei Spitalelor, Oana Sivache, acuzată de luare de mită, va fi înlocuită
Guvernul a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni
Știri 28 Martie 2024, 16:40

Guvernul a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni

Plafonarea era valabilă până la finalul acestei luni, dar acum ea se aplică până la 30 iunie 2024.

Guvernul a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni
Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Știri 28 Martie 2024, 08:44

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului

Potrivit documentului, Executivul va menţine bonusurile reprezentând drepturile de hrană sau tichetele de masă, la valoarea...

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Marcel Ciolacu:  România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Știri 27 Martie 2024, 18:30

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE

Prin tot ceea ce facem, vrem să ajutăm Moldova să facă paşi mari şi siguri pentru a se apropia de Uniunea Europeană, a...

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Știri 27 Martie 2024, 08:19

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut

Deşi veniturile totale în ianuarie şi februarie au fost mai mari cu peste 17 procente, raportate la primle două luni din...

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Știri 26 Martie 2024, 17:49

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare vor fi plafonate, potrivit unui proiect de lege adoptat...

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Știri 25 Martie 2024, 19:36

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare

Liderii coaliţiei de guvernare au decis în şedinţa de la Palatul Victoria ca Mihai Tudose să deschidă lista comună PSD-PNL la...

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
Știri 25 Martie 2024, 19:19

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament

Deputaţii au dezbătut în plen moţiunea simplă iniţiată de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament