Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Oltea Şerban-Pârâu, directorul Centrului Cultural Media Radio România

"La Târgul Internaţional "Gaudeamus, carte de învăţătură" mai mult de jumătate dintre vizitatorii târgului beneficiază de acces gratuit".

Oltea Şerban-Pârâu, directorul Centrului Cultural Media Radio România

Articol de Eugen Rusu, 19 Noiembrie 2014, 09:49

Realizator: De astăzi, până duminică, Radio România organizează cel mai important eveniment cultural de tip expoziţional, din România: Târgul internaţional "Gaudeamus, carte de învăţătură", un eveniment care a devenit deopotrivă expoziţie de carte şi cafenea literară. Deschiderea oficială are loc astăzi, iar programul de vizitare va fi, zilnic, între orele 10:00 şi 20:00. Discutăm despre acest eveniment cu invitatul la "Apel matinal" din această dimineaţă, directorul Centrului Cultural Media Radio România, doamna Oltea Şerban-Pârâu. Bine aţi venit!

Oltea Şerban-Pârâu: Bună dimineaţa! Bine v-am regăsit.

Realizator: Mulţumesc pentru că aţi revenit din noi alături de noi, aici, la "Matinal" să discutăm despre aceste lucruri foarte frumoase pe care Radio România le face. Iată, ce noutăţi şi surprize - dacă ne puteţi spune câteva - aveţi pentru această a XXI-a ediţie?

Oltea Şerban-Pârâu: Avem noutăţi, deşi punctul tare al acestui eveniment este tradiţia mai mult, faptul că rezistă de 20 de ani, am ajuns la a XXI-a ediţie, în noiembrie 2014. Noutăţile - noutăţile sunt, în primul rând, numărul record de evenimente - sunt 750 de evenimente programate în aproape 5 zile de târg. Este un autentic record, pentru că, dat fiind că ne aflăm într-un moment în care piaţa de carte se află la cel mai jos nivel, declară specialiştii, după 1990, faptul că târgul nostru de carte reuşeşte să se plaseze atât de sus încă înainte de a începe este, zic eu, semnificativ şi poate reflectă o nevoie a oamenilor de a lega literatura de eveniment, de a găsi eveniment, de a descoperi lucruri speciale în absolut tot ceea ce li se întâmplă. Târgul de carte "Gaudeamus" oferă astfel de întâmplări culturale, paraculturale, astfel încât lectura să rămână sau să redevină o atracţie.

Realizator:Dar nu uităm şi de audiobook-uri, pentru că vom avea acolo, nu?

Oltea Şerban-Pârâu: Vom avea, bineînţeles, şi audiobook-uri. Deja, cartea poate fi receptată în foarte-foarte multe forme. Conţinutul până la urmă este acelaşi. Târgul însă este cel care găzduieşte foarte multe forme de promovare a lecturii şi a cărţii. Până la urmă asta şi-a dorit Târgul de carte "Gaudeamus" atunci când a fost înfiinţat, în 1994 de Radio România sub conducerea lui Vlad Epstein. Deja avem un palmares de 20 de ani de existenţă care însumează foarte-foarte multă activitate în slujba acestei idei, legată de Radio România.

Realizator:Despre invitatul de onoare din acest an, ce ne puteţi spune?

Oltea Şerban-Pârâu: Invitatul de onoare din acest an este cultura rusă. Subliniez acest lucru pentru că au fost discuţii, ca întotdeauna, de ce Rusia, de ce nu altcineva. În fiecare an este un invitat, el este stabilit cu un an sau chiar doi înainte. Modul în care au reacţionat invitaţii noştri dat fiind contextul internaţional este absolut admirabil, pentru că, într-adevăr, au adus intelectuali de frunte ai momentului şi au încercat să demonstreze exact ceea ce ne doream, şi anume că zona culturală trebuie să rămână o punte întotdeauna, iar nivelul, importanţa şi semnificaţia culturii ruse este mult pentru vremurile politice prin care trecem, aşa că cele 30 de evenimente programate de invitatul de onoare în incinta târgului şi în alte spaţii din Bucureşti eu zic că sunt foarte, foarte atractive pentru toată lumea. Dar, aşa cum spuneam, sunt 30 din 750, partener privilegiat este GADIF, preşedintele de onoare al ediţiei este Benoît Rutten, preşedintele GADIF, delegat Valonia-Bruxelles. Aşadar, avem din toate culturile, din toate naţiile, avem un salon de carte evreiască editată în România, "Iudaica", avem absolut de toate pentru toţi.

Realizator:Avem şi o tombolă cu un premiu substanţial, am înţeles.

Oltea Şerban-Pârâu: Avem şi o tombolă cu un premiu substanţială, avem sponsori constanţi la "Gaudeamus", şi semnificativi. Ei sunt doar doi, Dacia şi Orange. Este important că putem de data aceasta să oferim publicului o maşină Dacia. Pur şi simplu, cu biletul de intrare şi, iată că trec la partea de acces, pe care o păstrasem cumva pentru final. Accesul publicului în incinta Târgului Gaudeamus este pe bază de bilet de intrare în valoare de 5 lei sau a abonamentului de intrare în valoare de 10 lei, care este valabil pe toată perioada, iar aceste bilete vor constitui, totodată, şi suportul pentru tombola Gaudeamus. Marele premiu al tombolei Gaudeamus va fi un autoturism Dacia Logan 10 ani, oferit de Automobile Dacia. Vor fi şi premii mai mici oferite de Orange, doar că sunt convinsă că acest premiu va reprezenta o atracţie. Am mai avut astfel de premii în urmă cu câţiva ani, dar nu în ultimii ani. Ceea ce aş vrea să mai subliniez este: ca şi la ediţiile precedente, mai mult de jumătate dintre vizitatorii târgului beneficiază de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, profesioniştii din domeniile editorial-educaţional, jurnalişti, profesori, evident persoane cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora şi mai sunt şi alte categorii care pot fi descoperite pe site-ul www.gaudemus.ro, ca de altfel foarte multe alte informaţii calde despre târg. Vroiam să vă mai spun ceva, o noutate cu care ne mândrim: ziarul târgului, care este scos de Radio România, în parteneriat cu "Caţavencii", cred că va fi un suport foarte amuzant de promovare a Târgului.

Realizator:Mulţumesc pentru prezenţă. Ştiu ca trebuie să vă grăbiţi, la fără douăzeci veţi fi alături de ascultătorii Radio România Cultural.

Oltea Şerban-Pârâu: Într-adevăr, şi-i invit pe toţi, şi la standul Radio România, să nu uităm acest lucru, unde se vor întâmpla foarte multe lucruri legate de toate posturile Radio România.

Realizator:Mulţumesc pentru prezenţă şi pentru aceste prime informaţii, pentru că noi vom transmite în fiecare zi, şi aici, la "Matinal", detalii şi ştiri proaspete de la Târgul Gaudeamus, ediţia cu numărul XXI, un eveniment marca Radio România.

AUDIO

Transcrierea: Agenţia de presă RADOR

Alexandru Rafila: În cursul acestei săptămâni vom reuși sa deblocăm memorandum-uri pentru ocuparea posturilor din spitale
Exclusivități Radio România 08 Ianuarie 2024, 10:39

Alexandru Rafila: În cursul acestei săptămâni vom reuși sa deblocăm memorandum-uri pentru ocuparea posturilor din spitale

Ministrul Sănătății spune că, la nivel central, se va reuși deblocarea unor memorandum-uri pentru ocuparea posturilor atât în...

Alexandru Rafila: În cursul acestei săptămâni vom reuși sa deblocăm memorandum-uri pentru ocuparea posturilor din spitale
Analistul politic Alexandru Lăzescu: 2024 va fi un an  mai complicat şi mai periculos decât 2023
Exclusivități Radio România 03 Ianuarie 2024, 09:55

Analistul politic Alexandru Lăzescu: 2024 va fi un an mai complicat şi mai periculos decât 2023

RRA: "Apel matinal" - Invitat: Alexandru Lăzescu, profesor universitar şi analist politic RADIO ROMÂNIA...

Analistul politic Alexandru Lăzescu: 2024 va fi un an mai complicat şi mai periculos decât 2023
Premierul Marcel Ciolacu: De 95 de ani, postul public de Radio este pentru români sursă de informare și de formare a multor generații
Exclusivități Radio România 01 Noiembrie 2023, 09:29

Premierul Marcel Ciolacu: De 95 de ani, postul public de Radio este pentru români sursă de informare și de formare a multor generații

Mesajul premierului Marcel Ciolacu transmis postului public de Radio cu prilejul împlinirii a 95 de ani de activitate.

Premierul Marcel Ciolacu: De 95 de ani, postul public de Radio este pentru români sursă de informare și de formare a multor generații
Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: Vom avea o continuare a scăderii inflaţiei
Exclusivități Radio România 06 Octombrie 2023, 10:43

Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: Vom avea o continuare a scăderii inflaţiei

RRA: "Apel matinal" - Invitat: Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6...

Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: Vom avea o continuare a scăderii inflaţiei
Bogdan Chiriţoiu: Suspectăm un mecanism prin care mobilitatea clienţilor e scăzută, iar concurenţa între bănci este restricţionată
Exclusivități Radio România 12 Septembrie 2023, 09:38

Bogdan Chiriţoiu: Suspectăm un mecanism prin care mobilitatea clienţilor e scăzută, iar concurenţa între bănci este restricţionată

Consiliul Concurenţei are suspiciuni că băncile nu-şi lasă clienţii să îşi refinanţeze creditele la dobânzi mai bune.

Bogdan Chiriţoiu: Suspectăm un mecanism prin care mobilitatea clienţilor e scăzută, iar concurenţa între bănci este restricţionată
Ligia Deca, ministrul Educaţiei: Astăzi s-a semnat un plan comun de acţiune pentru siguranţă şcolară
Exclusivități Radio România 05 Septembrie 2023, 16:44

Ligia Deca, ministrul Educaţiei: Astăzi s-a semnat un plan comun de acţiune pentru siguranţă şcolară

Ministrul Educației , Ligia Deca, a declarat, la Radio România Actualități că va fi gândit un sistem, în aşa fel încât atunci...

Ligia Deca, ministrul Educaţiei: Astăzi s-a semnat un plan comun de acţiune pentru siguranţă şcolară
Mircea Geoană: România se află la cel mai ridicat nivel de securitate naţională cunoscut până acum
Exclusivități Radio România 16 August 2023, 08:30

Mircea Geoană: România se află la cel mai ridicat nivel de securitate naţională cunoscut până acum

Mircea Geoană susține că ţara noastră are şi toate şansele de a atinge, în următorii 10-15 ani, un nivel de trai similar cu...

Mircea Geoană: România se află la cel mai ridicat nivel de securitate naţională cunoscut până acum
Repornirea Termocentralei de la Mintia,  cea mai mare investiţie făcută în sistemul energetic din România
Exclusivități Radio România 09 August 2023, 09:42

Repornirea Termocentralei de la Mintia, cea mai mare investiţie făcută în sistemul energetic din România

Noul proprietar al Termocentralei Mintia a prezentat planul de un miliard de euro pe care vrea să-l realizeze cu unitatea...

Repornirea Termocentralei de la Mintia, cea mai mare investiţie făcută în sistemul energetic din România