Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Noul director al FMI ar putea fi anchetat

Noul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, va afla joi dacă va fi sau nu anchetată oficial pentru abuz de autoritate în timpul mandatului său de ministru de finanţe al Franţei.

Noul director al FMI ar putea fi anchetat

Articol de Rador, 04 August 2011, 10:55

Judecătorii francezi vor decide dacă doamna Lagarde şi-a depăşit atribuţiunile în 2008, când a intervenit în procesul dintre o fostă bancă de stat şi magnatul Bernard Tapie, susţinător al campaniei electorale a preşedintelui Nicolas Sarkozy.



După alegerile prezidenţiale, noul ministru de finanţe, Christine Lagarde, a respins obiecţiile formulate de oficialii ministerului său şi a intervenit în cazul judiciar, exercitând presiuni asupra băncii şi a domnului Tapie pentru a se ajunge la arbitraj.5221,5181,5040



Doamna Lagarde a negat că ar fi acţionat eronat şi nu există nici un fel de indiciu că ar fi profitat în vreun fel de pe urma aranjamentului final al cazului, dar domnul Tapie a câştigat compensaţii în valoare de 400 de milioane de dolari.



Dacă instanţa va decide să insiste în direcţia unei anchete, acest lucru ar putea fi stânjenitor pentru doamna Lagarde şi conducerea FMI, subliniază corespondenţii BBC, citat de RADOR.

PREMIERĂ MONDIALĂ Parlamentul European a adoptat Legea privind Inteligenţa Artificială
Uniunea Europeană 14 Martie 2024, 07:52

PREMIERĂ MONDIALĂ Parlamentul European a adoptat Legea privind Inteligenţa Artificială

Noile norme interzic anumite utilizări ale Inteligenţei Artificiale care ameninţă drepturile cetăţenilor, inclusiv sistemele...

PREMIERĂ MONDIALĂ Parlamentul European a adoptat Legea privind Inteligenţa Artificială
Situația tezaurului naţional al României și Legea privind Inteligența Artificială, pe masa Parlamentului European
Uniunea Europeană 11 Martie 2024, 09:53

Situația tezaurului naţional al României și Legea privind Inteligența Artificială, pe masa Parlamentului European

În Parlamentul European sunt programate dezbateri, săptămâna aceasta, privind situaţia tezaurului naţional al României,...

Situația tezaurului naţional al României și Legea privind Inteligența Artificială, pe masa Parlamentului European
Ursula von der Leyen, desemnată candidată a PPE pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene
Uniunea Europeană 08 Martie 2024, 09:01

Ursula von der Leyen, desemnată candidată a PPE pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Printre prioritățile Ursulei von der Leyen se numără sprijnirea Ucrainei, apărarea europeană, lupta împotriva extremismului.

Ursula von der Leyen, desemnată candidată a PPE pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene
PPE susţine ferm aderarea totală şi imediată a României și Bulgariei la Spațiul Schengen
Uniunea Europeană 06 Martie 2024, 17:27

PPE susţine ferm aderarea totală şi imediată a României și Bulgariei la Spațiul Schengen

La Bucureşti, este în plină desfăşurare Congresul popularilor europeni.

PPE susţine ferm aderarea totală şi imediată a României și Bulgariei la Spațiul Schengen
Începe  Congresul Partidului Popular European, la Bucureşti
Uniunea Europeană 06 Martie 2024, 09:19

Începe Congresul Partidului Popular European, la Bucureşti

Popularii europeni vor adopta strategia pentru alegerile europarlamentare din luna iunie şi vor desemna oficial candidatul la...

Începe Congresul Partidului Popular European, la Bucureşti
Curtea Europeană de Conturi: Statele membre aplică foarte puţine dintre recomandările Comisiei cu privire la statul de drept
Uniunea Europeană 29 Februarie 2024, 09:09

Curtea Europeană de Conturi: Statele membre aplică foarte puţine dintre recomandările Comisiei cu privire la statul de drept

În cazul României, niciuna dintre recomandările Comisiei nu a fost implementată complet, se arată în analiza publicată...

Curtea Europeană de Conturi: Statele membre aplică foarte puţine dintre recomandările Comisiei cu privire la statul de drept
Reactoare modulare mici în Uniunea Europeană până în 2030
Uniunea Europeană 12 Februarie 2024, 08:38

Reactoare modulare mici în Uniunea Europeană până în 2030

Alianţa în domeniul energiei nucleare va accelera desfăşurarea primelor reactoare modulare mici în Uniunea Europeană până la...

Reactoare modulare mici în Uniunea Europeană până în 2030
Problemele fermierilor, în atenţia deputaţilor europeni
Uniunea Europeană 05 Februarie 2024, 09:10

Problemele fermierilor, în atenţia deputaţilor europeni

Pe fondul protestelor în creştere din mai multe ţări ale Uniunii Europene, inclusiv România, europarlamentarii urmează să...

Problemele fermierilor, în atenţia deputaţilor europeni