Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Negocieri intense între Merkel, Hollande şi Putin în privinţa Ucrainei

Preşedintele Franţei şi cancelarul german au avut, la Moscova, convorbiri îndelungi cu preşedintele Rusiei, într-un demers fără precedent, pentru rezolvarea conflictului din Ucraina.

Negocieri intense între Merkel, Hollande şi Putin în privinţa Ucrainei

Articol de Alexandr Beleavski, 07 Februarie 2015, 09:59

Lipsa oricăror amănunte despre propunerile celor doi lideri occidentali este un indiciu pentru analiştii europeni că s-a negociat serios.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului a anunţat că există un proiect de acord, pe care cei trei lideri îl vor mai discuta o dată, duminică.

Desfăşurate timp de peste cinci ore, cu participarea doar a celor trei lideri, întâlnirea dintre Vladimir Putin, Angela Merkel şi François Hollande s-a încheiat la miezul nopţii fără documente adoptate, declaraţie de presă şi informaţii concrete despre conţinutul convorbirilor şi a propunerilor privind reglementarea crizei ucrainene, care s-au aflat în centrul acestora, infirmează corespondentul RRA la Moscova.

Moscova, Parisul şi Berlinul au numit negocierile "constructive şi consistente" - expresii folosite inclusiv de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Menţionând ca negocierile s-au desfăşurat în continuarea celor de joi, de la Kiev, dintre liderii Franţei, Germaniei şi Ucrainei, Dmitri Peskov a precizat:

Pornind de la propunerile formulate de preşedintele Franţei şi cancelarul Germaniei, în prezent se lucrează în comun la pregătirea textului unui posibil document comun privind implementarea înţelegerilor de la Minsk, document care să includă propunerile preşedintelui Ucrainei şi propunerile formulate şi adăugate astăzi de preşedintele Federaţiei Ruse, Putin.

Potrivit Agenţiei ruse de ştiri TASS, textul posibilului document va fi redactat de Rusia, Germania şi Franţa.

Dmitri Peskov a declarat, că acest text va fi transmis spre aprobare tuturor părţilor conflictului, pentru ca apoi concluziile preliminare să fie formulate duminică, în cadrul teleconferinţei la vârf în formatul din Normandia, respectiv cu participarea liderilor Rusiei, Franţei, Germaniei şi Ucrainei

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:22

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă

Social-democraţii susţin că reforma urmăreşte reducerea echeltuielilor administrative, creşterea capacităţii primăriilor de a...

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:18

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice

Cele două formaţiuni îl acuză pe preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu, numit de PSD, că ar intenţiona să preia controlul asupra...

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:42

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București

Lidera executivului comunitar va discuta cu şeful statului român despre apărarea şi securitatea europeană, cu accent pe...

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:34

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR

La Senat, cabinetul Niculescu se confruntă cu prima sa moţiune simplă depusă de AUR, care îl vizează pe ministrul Finanţelor,...

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR