Mircea Diaconu: Dacă suntem în Europa, suntem cetăţeni cu drepturi egale

Candidatul independent Mircea Diaconu este de părere că România este privită nedrept de la Bruxelles.

Adăugat: 27 Aprilie 2014
Ultima actualizare:27 Aprilie 2014

Politica Romaneasca
Foto: Mircea Diaconu, candidat independent
trimite pe mail

Potrivit lui Diaconu acesta este unul dintre motivele care l-au determinat să candideze pentru Parlamentul European, declara Mircea Diaconu, la Oradea.

"Lumea de afară ştie despre noi că suntem într-un anume fel şi, când ceea ce facem sau spunem noi corespunde părerii lor, au un fel de satisfacţie. Exact asta am gândit şi eu despre ei. Ştiţi, noi suntem undeva jos ca un fel de obiect de studiu, ca un fel de cobai, dacă vreţi. Din păcate, chiar am fost cobai în timpul crizei, s-a experimentat pe noi un sistem restrictiv care ucide orice iniţiativă. Despre asta-i vorba. Trebuie pus raportul la locul lui. Dacă suntem în Europa, suntem cetăţeni cu drepturi egale", afirmă candidatul independent.

Zamfir Iorguş, PDL: Europarlamentarele, un test important pentru PDL

Alegerile europarlamentare reprezintă un test important pentru PDL, susţine vicepreşedintele filialei Constanţa, Zamfir Iorguş.

"Europarlamentarele sunt foarte importante pentru a stabili o ierarhie la nivel naţional, pentru a pregăti terenul pentru alegerile prezidenţiale. Trăiesc cu speranţa că alegerile europarlamentare acum, şi la Constanţa, şi la nivel naţional, vor da înţelepciunea liderilor politici de dreapta să se unească",consideră Iorguş.

Antonescu: PNL, cea mai puternică structură a dreptei

Preşedintele liberal, Crin Antonescu, spune că un rezultat bun la europarlamentare va consacra poziţia PNL ca principal partid de dreapta.

El declara, la Braşov, că PNL are disponibilitatea de a încheia alianţe cu alte formaţiuni de dreapta.

"Prin rezultatul de la aceste alegeri, Partidul Naţional Liberal trebuie să se aşeze incontestabil în postura de pivot, cea mai puternică structură a dreptei. Şi am spus că oamenii care într-adevăr sunt de dreapta sunt, evident, bineveniţi şi că un rezultat foarte bun va prezenta, şi pentru aceste grupuri politice, şi pentru cetăţenii cu opţiuni de dreapta, sensul votului şi acţiunii utile", a susţinut liderul liberalilor.

Elena Udrea: Liderii de centru-dreapta să lase orgoliile deoparte

Deputatul Elena Udrea spunea la Târgu Mureş că Partidul Mişcarea Populară, formaţiune prezentă pentru prima dată în competiţia pentru europarlamentare, îşi propune să obţină un scor cât mai mare în alegeri, pentru ca rolul PMP în unificarea dreptei să conteze.

"Noi ne dorim ca acest scor, desigur, să fie mai mare, în aşa fel încât rolul nostru în proiectul de unificare a dreptei să conteze. Eu am încercat, am cerut tuturor liderilor de centru-dreapta să lase orgoliile deoparte, să mergem până la Parlamentul European. Nu au vrut pentru că aşa este la noi. În timp ce stânga este foarte unită şi disciplinată, cei de pe dreapta sunt foarte orgolioşi. Fiecare crede că el trebuie să fie moţul proiectului şi de aceea niciunul nu cedează", a afirmat deputatul Elena Udrea.

Ecaterina Andronescu: Vrem ca România să fie mai puternică în Uniunea Europeană

Candidatul alianţei electorale PSD-UNPR-PC, Ecaterina Andronescu apreciază că este importantă continuarea angajamentelor asumate la ultimele alegeri.

Ea consideră că proiectele iniţiate de guvernele Ponta sunt ambiţioase şi necesită susţinere şi la nivel european.

"Proiectele trebuie să fie sprijinite şi la nivel european. Noi nu vrem sprijin pentru liderii noştri, vrem sprijin pentru toţi românii, sprijin pentru România, pentru ca România să fie mai puternică în Uniunea Europeană", a spus la lansarea candidaţilor alianţei PSD-UNPR-PC, Ecaterina Andronescu.

UDMR pune pe primul loc "oamenii" şi apoi Uniunea Europeană

Miza alegerilor europarlamentare o reprezintă, în primul rând, oamenii şi apoi Uniunea Europeană, spunea preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, la Arad.

El vorbea cu prilejul lansării candidaţilor UDMR despre importanţa prezenţei maghiarilor acolo unde se iau decizii care influenţează viaţa oamenilor.



Autor:
Alina Bordeiaşu
Editor:
Simona Mihaescu
Adăugat:
27 Aprilie 2014


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza