Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ministrul Baconschi salută decizia Italiei de a ridica restricțiile pentru români

Ministrul de externe, Teodor Baconschi, speră că și alte țări europene vor urma exemplul Italiei și vor ridica restricțiile impuse muncitorilor români.

Ministrul Baconschi salută decizia Italiei de a ridica restricțiile pentru români

Articol de Luminiţa Apostolescu, 30 Decembrie 2011, 19:03

Decizia guvernului de la Roma de a elimina, de la 1 ianuarie 2012, restricţiile privind accesul pe piaţa italiană a muncii pentru lucrătorii români este apreciată de ministrul de externe, Teodor Baconschi, ca un semnal proeuropean foarte puternic.

Aflat în Turcia, unde a fost invitat la reuniunea ambasadorilor acestei ţări, ministrul a declarat pentru RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI că speră ca şi alte ţări să urmeze exemplul Italiei.

"Există o majoritate de state membre care au liberalizat sute de profesiuni pentru lucrătorii, specialiştii români. Zece, unsprezece mai au încă această reticenţă şi reflexul de a se autoproteja, de parcă n-am avea cu toţii acelaşi destin economic. Trebuie să ne luptăm mai mult cu prejudecăţile, cu informaţiile neverificate statistic şi, în acelaşi timp, să pledăm pentru construcţia europeană în acelaşi ritm, în pofida crizei", a spus Baconschi.

Citește aici interviul acordat de Teodor Baconschi lui Nicu Popescu.

Italiava elimina, de la 1 ianuarie, restricţiile pe piaţa muncii impuse cetăţenilor români şi bulgari, decizia fiind comunicată, în mod oficial, autorităţilor de la Bucureşti şi Sofia.

Plan comun de acțiune România-Turcia

Principalele subiecte prezentate de ministrul român de externe, Teodor Baconschi, la reuniunea anuală a ambasadorilor turci, s-au referit la integrarea europeană a Balcanilor, stabilitatea regională, Parteneriatul estic, cooperarea la Marea Neagră.

Totodată, a fost o ocazie şi pentru un rezumat de etapă, după semnarea de către cei doi preşedinţi a Parteneriatului strategic dintre România şi Turcia, a spus ministrul Baconschi.

"Acum guvernele se angajează să emită o foaie de parcurs, un plan comun de acţiune pentru implementarea acestui parteneriat. Oricum, în 2011 Turcia, care este a 16-a economie mondială, a intrat pe lista scurtă a partenerilor strategici ai României. Încheiem anul în această notă de consolidare a relaţiei bilaterale cu multe perspective de investiţii turceşti noi, în infrastructura noastră spitalicească sau rutieră, în agricultură, precum şi cu posibilitatea ca mai multe produse româneşti să intre pe piaţa turcă", susține ministrul Baconschi.

2012, un an al solidarității

Ministrul Baconschi speră că anul 2012 să fie unul al solidarității, condiție esențială pentru depășirea acestor vremuri tulburi.

"Sunt convins că 2012 va fi un an al prudenţei, al înţelepciunii, al solidarităţii mai intense dintre membrii naţiunii noastre, pentru că ne trebuie solidaritate în aceste vremuri de tulburare, de neîncredere, în care atâţia profetizează sfârşitul lumii, al Europei, al Eurozonei", a declarat ministrul.

Baconschi vorbește și despre un optimism moderat.

"Noi trebuie să ne ţinem şi fruntea sus şi să fim totodată capabili să lucrăm împreună pentru binele comun şi să credem în destinul nostru ca naţiune. Eu sunt convins că avem argumente pentru un optimism moderat şi sunt sigur că bunul simţ românesc va învinge", a spus ministrul Teodor Baconschi în interviul acordat Radio România Actualități.

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Știri 19 Aprilie 2024, 13:16

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Conducerea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a depus la Parlament, săptămâna aceasta, raportul de activitate pe anul...

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu