Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Miniştrii Şova şi Cazanciuc, audiaţi în Comisia privind Roşia Montană

Ministrul Marilor Proiecte - Dan Şova, şi ministrul Justiţiei - Robert Cazanciuc au fost audiaţi, luni, la Comisia parlamentară specială pentru proiectul Roşia Montană.

Miniştrii Şova şi Cazanciuc, audiaţi în Comisia privind Roşia Montană

Articol de Flori Doman, 30 Septembrie 2013, 15:36

Ministrul Dan Şova a declarat, luni, în cadrul audierilor de la Comisia pentru Roşia Montană, că RMGC ar putea acţiona statul român în judecată la o Curte de Arbitraj pentru a cere ca statul român să fie obligat să elibereze avizul pentru începerea exploatării.

"Nu este obligatoriu - şi este pentru prima oară când spun într-un cadru public acest lucru - nu este obligatoriu ca RMGC să ceară despăgubiri statului român. Se poate întâmpla ceva, din punctul meu de vedere ca avocat, vă spun că se poate întâmpla ca investitorul căruia i se refuză eliberarea acordului de mediu sau a altor avize să se adreseze unei instanţe arbitrale care poate fi Curtea de Arbitraj de la Viena sau Curtea de Arbitraj de la Washington şi să ceară obligarea statului român la eliberarea avizului care lipseşte pentru începerea exploatării", a spus Şova la Comisia pentru Roşia Montană.

El a arătat că nu este exclus ca RMGC să câştige la o astfel de instanţă arbitrală.

"Nu este exclus să câştige acest lucru. Dacă, Doamne fereşte, s-ar întâmpla aşa ceva, şi eu sunt obligat să trag acest semnal de alarmă, ne-am trezi în situaţia în care RMGC ar putea începe exploatarea la Roşia Montană în condiţiile de astăzi, adică foarte favorabile lor şi foarte defavorabile nouă", a spus ministrul.

Şova a precizat că respingerea proiectului de lege nu va determina RMGC să renunţe la exploatarea minieră pentru care deţine licenţă, el subliniind că RMGC ar putea obţine avizul de mediu necesar exploatării în instanţă, respectiv la Curtea de Arbitraj.

Ministrul a precizat că în licenţa de exploatare pe care RMGC deja o deţine şi pe care o poate prelungi în 2019 pe încă 5 ani nu sunt specificate prevederi în avantajul statului român.

Potrivit lui Şova, proiectul de lege, aşa cum a fost el conceput, ar face ca exploatarea minieră de la Roşia Montană să fie cea mai modernă exploatare din Europa şi cea mai dură din punct de vedere a condiţiilor impuse titularului licenţei.

Cazanciuc: Exproprierile la Roşia Montană vor fi făcute de stat, prin Ministerul Economiei

La rândul său, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat la audierile de la Comisia specială pentru Roşia Montană, că exproprierile din zonă vor fi făcute de către stat, prin Ministerul Economiei, şi nu de către compania RMGC, acest lucru fiind stipulat în proiectul de act normativ.

"După cum am precizat în proiectul de act normativ, aşa cum el a venit în circuitul de avizare în mod oficial, această chestiune a fost clarificată şi statul, prin Ministerul Economiei, este cel care va face exproprierile", a spus Cazanciuc.

El a arătat că în procesul de expropriere intervin şi operatorii privaţi.

"E o companie care stabileşte frontul de lucru şi împreună cu Ministerul Economiei poate vedea în mod concret ce se poate expropria sau nu", a precizat ministrul.

Cazanciuc: Ministerul Justiţiei a emis aviz de legalitate proiectului Roşia Montană

Ministrul Justiţiei spus că ministerul pe care îl conduce a emis un aviz de legalitate proiectului de lege, care este favorabil, întrucât actul normativ nu încalcă niciun text imperativ.

"Ministerul Justiţiei e un avizator al acestui proiect. Nu e rolul Ministerului Justiţiei să analizeze raţiunile economice ale textului, ci doar raţiunile de legalitate", a spus Cazanciuc.

El a arătat că în procedura de avizare a proiectului de lege Ministerul Justiţiei a emis un singur aviz, nu două.

"Ceea ce a apărut în public a fost un document de lucru asumat de minister într-o procedură de consultare între instituţii. Ministerul Justiţiei a emis un punct de vedere destul de consistent. În urma acestui proces de consultare a fost elaborat un proiect care a fost trimis în circuitul de avizare, iar în acest circuit Ministerul Justiţiei e ultimul avizator", a spus Cazanciuc.

El a arătat că Ministerul Justiţiei a emis un aviz favorabil, cu observaţii.

"Am emis un aviz favorabil pentru că, din punctul nostru de vedere, proiectul nu încalcă niciun text imperativ. Au fost formulate mai multe observaţii, care reprezintă punctul de vedere a ministerului, obligaţia noastră fiind de a supune deciziei Guvernului toate valenţele juridice ale unui act supus aprobării", a precizat Cazanciuc.

Robert Cazanciuc a explicat faptul că Ministerul Justiţiei nu este nici Curtea Constituţională, nici instanţă de judecată.

"Ministerul Justiţiei nu poate bloca elaborarea sau adoptarea unui act normativ. Ministerul Justiţiei poate atrage atenţia când există riscul încălcării unor norme imperativ. Guvernul a decis adoptarea proiectului şi trimiterea către Parlament", a mai spus Cazanciuc.

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Știri 28 Martie 2024, 08:44

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului

Potrivit documentului, Executivul va menţine bonusurile reprezentând drepturile de hrană sau tichetele de masă, la valoarea...

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Marcel Ciolacu:  România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Știri 27 Martie 2024, 18:30

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE

Prin tot ceea ce facem, vrem să ajutăm Moldova să facă paşi mari şi siguri pentru a se apropia de Uniunea Europeană, a...

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Știri 27 Martie 2024, 08:19

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut

Deşi veniturile totale în ianuarie şi februarie au fost mai mari cu peste 17 procente, raportate la primle două luni din...

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Știri 26 Martie 2024, 17:49

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare vor fi plafonate, potrivit unui proiect de lege adoptat...

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Știri 25 Martie 2024, 19:36

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare

Liderii coaliţiei de guvernare au decis în şedinţa de la Palatul Victoria ca Mihai Tudose să deschidă lista comună PSD-PNL la...

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
Știri 25 Martie 2024, 19:19

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament

Deputaţii au dezbătut în plen moţiunea simplă iniţiată de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
Știri 25 Martie 2024, 09:31

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie

La social-democraţi lista este deschisă de Mihai Tudose, iar la liberali de Rareş Bogdan.

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie
Știri 25 Martie 2024, 08:49

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie

Începând cu 31 martie, pasagerii nu se vor mai opri la filtrele de control la graniţă pentru a le fi verificate documentele,...

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie