Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Liber pe piața muncii pentru ţările care au aderat în 2004

Germania și Austria își deschid, duminică, piața muncii pentru cele 10 țări care au intrat în Uniunea Europeană în 2004.

Liber pe piața muncii pentru ţările care au aderat  în 2004

Articol de Angela Bârgoan, 01 Mai 2011, 02:48

Ultimele restricţii erau menţinute de Austria şi de Germania.


Ministrul austriac al Muncii, Rudolph Hundstorfer, a declarat, sâmbătă, că zece țări membre ale Uniunii Europene intenționează să își mențină închisă piața muncii pentru români și bulgari până în 2014.


Aceasta este perioada maximă permisă de tratatele europene, ceea ce înseamnă că cele zece state vor aștepta întreaga perioadă de tranziție, de doi plus trei plus doi ani, prevăzută în acest sens de legislația comunitară.


"Restricțiile pentru muncitorii români și bulgari ar trebui să expire la 1 ianuarie 2012, dar statele Uniunii Europene pot prelungi cu încă doi ani acest termen, în cazul în care își simt amenințată piața internă a muncii. Austria va aștepta până la finalul lui 2013, Germania la fel, și nu suntem singurii. Zece state membre Uniunii Europene au de gând să procedeze astfel", a declarat Hundstorfer, sâmbătă, la un post de radio austriac.


Cele zece țări sunt cele care încă mențin interdicțiile pentru muncitorii români și bulgari: Austria, Belgia, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda și Marea Britanie.


Românii şi bulgarii care vor să muncească în aceste state membre au nevoie de un permis de muncă.

Din 2007 şi până în prezent, restricţiile au suferit modificări, dar nu esenţiale.


De exemplu, Belgia acordă în regim de urgenţă permis de muncă pentru profesiile neacoperite de oferta internă.


În Germania, absolvenţii de universităţi sau inginerii specializaţi în anumite domenii, cum ar fi aeronautica sau construcţiile de maşini, au nevoie de un permis de muncă, dar sunt exceptaţi de la testul pieţei.


Franţa are o procedură simplificată pentru 150 de profesii pentru care se eliberează permise de muncă.


Italia are uşa deschisă pentru agricultură, turism, servicii de îngrijire, construcţii, munci sezoniere.


Românii și bulgarii sunt acceptați să muncească în prezent, fără permise speciale, în celelalte 17 state membre ale Uniunii Europene.

PREMIERĂ MONDIALĂ Parlamentul European a adoptat Legea privind Inteligenţa Artificială
Uniunea Europeană 14 Martie 2024, 07:52

PREMIERĂ MONDIALĂ Parlamentul European a adoptat Legea privind Inteligenţa Artificială

Noile norme interzic anumite utilizări ale Inteligenţei Artificiale care ameninţă drepturile cetăţenilor, inclusiv sistemele...

PREMIERĂ MONDIALĂ Parlamentul European a adoptat Legea privind Inteligenţa Artificială
Situația tezaurului naţional al României și Legea privind Inteligența Artificială, pe masa Parlamentului European
Uniunea Europeană 11 Martie 2024, 09:53

Situația tezaurului naţional al României și Legea privind Inteligența Artificială, pe masa Parlamentului European

În Parlamentul European sunt programate dezbateri, săptămâna aceasta, privind situaţia tezaurului naţional al României,...

Situația tezaurului naţional al României și Legea privind Inteligența Artificială, pe masa Parlamentului European
Ursula von der Leyen, desemnată candidată a PPE pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene
Uniunea Europeană 08 Martie 2024, 09:01

Ursula von der Leyen, desemnată candidată a PPE pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Printre prioritățile Ursulei von der Leyen se numără sprijnirea Ucrainei, apărarea europeană, lupta împotriva extremismului.

Ursula von der Leyen, desemnată candidată a PPE pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene
PPE susţine ferm aderarea totală şi imediată a României și Bulgariei la Spațiul Schengen
Uniunea Europeană 06 Martie 2024, 17:27

PPE susţine ferm aderarea totală şi imediată a României și Bulgariei la Spațiul Schengen

La Bucureşti, este în plină desfăşurare Congresul popularilor europeni.

PPE susţine ferm aderarea totală şi imediată a României și Bulgariei la Spațiul Schengen
Începe  Congresul Partidului Popular European, la Bucureşti
Uniunea Europeană 06 Martie 2024, 09:19

Începe Congresul Partidului Popular European, la Bucureşti

Popularii europeni vor adopta strategia pentru alegerile europarlamentare din luna iunie şi vor desemna oficial candidatul la...

Începe Congresul Partidului Popular European, la Bucureşti
Curtea Europeană de Conturi: Statele membre aplică foarte puţine dintre recomandările Comisiei cu privire la statul de drept
Uniunea Europeană 29 Februarie 2024, 09:09

Curtea Europeană de Conturi: Statele membre aplică foarte puţine dintre recomandările Comisiei cu privire la statul de drept

În cazul României, niciuna dintre recomandările Comisiei nu a fost implementată complet, se arată în analiza publicată...

Curtea Europeană de Conturi: Statele membre aplică foarte puţine dintre recomandările Comisiei cu privire la statul de drept
Reactoare modulare mici în Uniunea Europeană până în 2030
Uniunea Europeană 12 Februarie 2024, 08:38

Reactoare modulare mici în Uniunea Europeană până în 2030

Alianţa în domeniul energiei nucleare va accelera desfăşurarea primelor reactoare modulare mici în Uniunea Europeană până la...

Reactoare modulare mici în Uniunea Europeană până în 2030
Problemele fermierilor, în atenţia deputaţilor europeni
Uniunea Europeană 05 Februarie 2024, 09:10

Problemele fermierilor, în atenţia deputaţilor europeni

Pe fondul protestelor în creştere din mai multe ţări ale Uniunii Europene, inclusiv România, europarlamentarii urmează să...

Problemele fermierilor, în atenţia deputaţilor europeni