Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, adoptată pe articole

Dezbaterea pe articole a durat mai bine de zece ore, timp în care nu au lipsit tensiunile între putere şi opoziţie.

Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, adoptată pe articole

Articol de Cătălin Purcaru, 07 Decembrie 2017, 07:44

Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată ieri de Camera Deputaţilor pe articole, într-o şedinţă maraton care s-a încheiat azi noapte târziu.

Au fost votate peste 730 de amendamente şi a fost admisă o singură modificare faţă de raportul propus de comisia specială.

Biroul Permanent urmează să stabilească data votului final, după care proiectul de lege va ajunge la Senat, care este for decizional.

Dezbaterea pe articole a durat mai bine de zece ore, timp în care nu au lipsit tensiunile între putere şi opoziţie.

Parlamentarii USR şi PNL au încercat prin mijloacea procedure să sisteze lucrările plenului sau să retrimită actul normativ la comisie pentru reexaminare, însă fără succes.

Liberalii au criticat graba cu care au loc dezbaterile şi au anunţat că vor sesiza inclusiv Curtea Constituţională.

"Toată lumea vrea să se spele pe mâini de acest proiect. Întâi s-a spălat pe mâini ministrul justiţiei, acum s-a spălat pe mâini Comisia Iordache, se aruncă pisica la Senat, dar la fiecare spălare pe mâini apa devine şi mai murdară", a spus Cătălin Predoiu, deputat PNL.

Majoritatea parlamentară susţine în schimb că proiectul s-a aflat în dezbatere publică, iar modificările aduse sunt rezultatul consultărilor cu asociaţiile profesionale din domeniu.

"Vă amintesc că în anul 2005 legile justiţiei au fost adoptate prin răspunderea guvernului. Niciunul din parlamentari nu a putut depune măcar un amendament", a susţinut Alina Tănăsescu, deputat PSD.

Singurul amendament care modifică raportul propus de comisie este cel care obligă statul să se îndrepte pentru recuperarea prejudiciului împotriva unui procuror sau judecător care a săvârşit o eroare judiciară.

Se mai prevede în document că şeful statului nu mai poate refuza nici măcar motivat nominalizările petru funcţiile de conducere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în schimb îşi păstrează atribuţiile în procedura de numire a procurorului general şi a şefilor DNA şi DIICOT.

Totodată, un magistrat nu va mai fi suspendat din funcţie automat atunci când este trimis în judecată.

După adoptarea prin vot în plenul Camerei Deputaţilor proiectul legislativ privind statutul magistraţilor va intra în dezbaterea Senatului în calitate de for decizional.

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză
Știri 21 Octombrie 2026, 09:58

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză

Cabinetul condus de Luca Niculescu a primit votul de învestitură din partea parlamentului, cu 280 de voturi favorabile, un...

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză
Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină
Știri 21 Octombrie 2026, 09:56

Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină

Şeful executivului a precizat că un răspuns concret privind preţurile la carburanţi va fi oferit în zilele următoare, în...

Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină
LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului
Știri 20 Octombrie 2026, 14:02

LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului

Guvernul Luca Niculescu, la momentul votului de învestitură.

LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului
Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui
Știri 20 Octombrie 2026, 13:33

Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui

După audierile miniștrilor, urmează votul de învestitură al Parlamentului.

Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui
George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu:  Noi nu votăm și nu trădăm
Știri 20 Octombrie 2026, 10:33

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu: Noi nu votăm și nu trădăm

George Simion, preşedintele AUR, a fost invitatul rubricii "Apel matinal", de la Radio România Actulalități.

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu: Noi nu votăm și nu trădăm
Auderile miniștrilor Luca Niculescu, pe ultima sută de metri. Urmează votul de învestitură
Știri 20 Octombrie 2026, 10:16

Auderile miniștrilor Luca Niculescu, pe ultima sută de metri. Urmează votul de învestitură

De la ora 14:00 va avea loc şedinţa de plen reunit pentru dezbaterea programului de guvernare şi acordarea votului de...

Auderile miniștrilor Luca Niculescu, pe ultima sută de metri. Urmează votul de învestitură
Parlamentul audiază miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu
Știri 19 Octombrie 2026, 19:04

Parlamentul audiază miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu

Toţi cei audiaţi până în acest moment au primit aviz favorabil. Printre aceştia se află Daniel Zamfir, la Economie, şi Bogdan...

Parlamentul audiază miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu
Încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu
Știri 19 Octombrie 2026, 08:24

Încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu

Zi lungă astăzi la Parlament, unde încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu.

Încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu