Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Legea de organizare a referendumului, promulgată

Potrivit legii, referendumul se va desfăşura între orele 7.00 - 23.00, iar scrutinul va fi validat dacă la vot se prezintă 50% plus unu din alegătorii înscrişi pe listele electorale.

Legea de organizare a referendumului, promulgată

Articol de Luminiţa Apostolescu, 25 Iulie 2012, 10:58

Preşedintele interimar Crin Antonescu a promulgat, marţi seară, Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, informează Administraţia Prezidenţială.

Legea a fost publicată în Monitorul Oficial, miercuri dimineaţă.

Pe 18 iulie, Camera Deputaţilor, reunită în sesiune extraordinară, a adoptat proiectul privind aprobarea OUG nr. 41/2012 care modifică şi completează legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în forma adoptată şi de Senat.

Decizia a fost luată cu 157 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi şase abţineri, în absenţa deputaţilor PDL care s-au retras de la lucrări.

Senatul a stabilit că intervalul de desfăşurare a referendumului este cuprins între orele 7,00 - 23,00 şi că se păstrează validarea acestui scrutin cu 50% plus unu din alegătorii înscrişi pe listele electorale.

Camera Deputaţilor a fost for decizional în cazul respectivului proiect de act normativ.

18.292.000 de persoane cu drept de vot

Pe listele electorale de vot sunt peste 18.292.000 de persoane - a anunţat ministrul Administraţiei şi Internelor precizând că nunărul final al persoanelor cu drept de vot va fi cel din data de 24 iulie.

"Listele electorale permanente au fost reactualizate şi se reactualizează. Astăzi, când noi vorbim, sunt 18.292.514 persoane cu drept de vot. Ele se reactualizează încă până în 20, data de 20 până în 24. Aceea este ultima cifră pe care o vom utiliza. Diferenţa între această cifră, eventuală, şi cifra finală din această seară, nu ştiu, poate să fie de câteva sute de persoane", a anunţat, marţi, Ioan Rus.

Ministrul de interne Ioan Rus a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă că la referendumul de la 29 iulie vor fi organizate 18.548 secţii de vot, iar în străinătate 306.

Ministrul a susţinut că acest referendum va fi organizat "ca la carte, fără fraude permise vreunei tabere" şi a avertizat că sunt prevăzute pedepse mari pentru fraudă, mită şi alte contravenţii sau infracţiuni.

"Acest referendum va fi organizat ca la carte, fără fraude permise vreunei tabere. Ministerul Administraţiei şi Internelor va rezista oricărei expertize postreferendum legate de corectitudinea procesului electoral", a spus ministrul de Interne.

Ioan Rus a mai spus că în ziua referendumului toate microbuzele vor fi monitorizate şi verificate, pentru a se preveni turismul electoral.

Unde votăm?

Potrivit declaraţiilor premierului Victor Ponta, la referendumul din 29 iulie, românii cu drept de vot pot vota la orice secţie de votare din ţară, nu doar într-o anumită circumscripţie.

Vezi aici unde votezi în ţară şi cum s-a făcut numerotarea secţiilor de votare din întreaga ţară pentru Referendumul pentru demiterea Președintelui din data de 29 iulie 2012.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
Știri 14 Aprilie 2024, 10:10

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"

SNSPA anunţă că va demara un amplu proces de cercetare legat de teme relevante aflate în dezbatere publică.

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"