Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Legea consumatorului vulnerabil, promulgată. Cine beneficiază de ajutoare

Legea consumatorului vulnerabil, adoptată în urmă cu aproape două săptămâni de parlament, a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Legea consumatorului vulnerabil, promulgată. Cine beneficiază de ajutoare

Articol de Cristina Dumitrescu, 17 Septembrie 2021, 09:27

Guvernul are acum timp să aprobe normele metodologice, astfel încât în această iarnă peste 500.000 de familii, cele mai sărace din ţară, să primească ajutor de la stat pentru încălzire şi curent electric.

Sprijinul vine pe fondul unei creşteri semnificative a tarifelor la energie peste tot în Europa.

Sunt cele mai mari niveluri din ultimii ani, iar analiştii anticipează că este puţin probabil ca situaţia să se schimbe în curând, aşa că autorităţile au în vedere şi alte măsuri, care să ajute şi persoanele cu venituri medii, dar şi IMM-urile, prin compensarea facturilor care vor veni la iarnă.

Legea privind consumatorul vulnerabil se va aplica de la 1 noiembrie 2021 şi în baza acesteia vor primi ajutor persoanele singure care au un venit mediu net lunar de până la 2053 de lei şi familiile în care venitul pentru fiecare persoană este de până la 1.386 de lei.

Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Raluca Turcan, estima că vor primi sprijin financiar din partea statului mai mult de 500.000 de gospodării.

Întrucât preţul energiei electrice şi cel al gazului natural au crescut în ultima perioadă în toată Europa, suplimentar faţă de Legea privind consumatorul vulnerabil, guvernul ia în calcul şi compensarea facturilor la energie electrică şi gaz natural, iar o OUG a fost prezentată în primă lectură în şedinţa executivului.

Potrivit premierului Florin Cîţu, este analizată şi o eventuală plafonare a preţurilor la energie şi gaz.

Această măsură ar putea fi luată însă numai dacă mai mult de 10 state europene decid să plafoneze tarifele energetice - a explicat aseară tot primul-ministru.

El a spus că totuşi nu ar fi de dorit aşa ceva, pentru că deja preţurile sunt mari şi plafonarea nu ar ajuta prea mult consumatorul.

În plus, dacă o astfel de decizie ar fi luată de majoritatea statelor europene, ţările care au producţie pe gaze şi de energie, cum e România, vor fi afectate şi vor fi costuri mari pentru economie.

Primul-ministru şi preşedintele Klaus Iohannis s-au întâlnit ieri cu conducerea OMV Petrom, după discuţii similare cu şefii internaţionali de la Enel.

Au transmis că greul acestei perioade nu poate fi transferat doar consumatorilor.

Explicaţiile creşterii facturilor la energie ţin de creşterea valorii certificatelor verzi şi de majorarea semnificativă a cotaţiilor internaţionale la gaze naturale, pe fondul revenirii spectaculoase a economiei după un an de blocaj în pandemie.

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:22

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă

Social-democraţii susţin că reforma urmăreşte reducerea echeltuielilor administrative, creşterea capacităţii primăriilor de a...

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:18

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice

Cele două formaţiuni îl acuză pe preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu, numit de PSD, că ar intenţiona să preia controlul asupra...

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:42

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București

Lidera executivului comunitar va discuta cu şeful statului român despre apărarea şi securitatea europeană, cu accent pe...

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:34

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR

La Senat, cabinetul Niculescu se confruntă cu prima sa moţiune simplă depusă de AUR, care îl vizează pe ministrul Finanţelor,...

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR