Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Internetul de mare viteză, în curând şi la sat

Ministerul Comunicaţiilor vrea ca în scurt timp să ducă internetul şi zonele defavorizate, a declarat, marţi ministrul comunicaţiilor, Valerian Vreme.

Internetul de mare viteză, în curând şi la sat

Articol de Daniela Mănuţă, 19 Iulie 2011, 19:06

Programul ar urma să se desfăşoare în sistem parteneriat public privat şi ar urma să fie gata în cel mult doi ani.

Într-o primă etapă va fi creată infrastructura pentru zonele în care în prezent nu este acoperire, iar apoi sistemul va fi concesionat operatorilor privaţi.

Autorităţile încearcă în acest fel să-i încurajeze pe operatori în comunicaţii să ajungă şi în zonele defavorizate, asta în condiţiile în care în satele româneşti doar două case din zece au conexiunea la internet.

Situaţia se datorează în primul rând puţinilor bani pe care îi au cei ce locuiesc la ţară - susţin oficialii de la Bucureşti.

Ministrul comunicaţiilor, Valerian Vreme, a declarat că peste 3.000 de localităţi din mediul rural vor avea acces în următorii doi ani la internet în bandă largă.

Programul, în valoare de 84 de milioane de euro, a fost avizat de către autorităţile române şi cele din străinătate şi trimis Comisiei Europene.

Proiectul va fi implementat în parteneriat public privat, a spus, marţi, ministrul comunicaţiilor, Valerian Vreme.

”El are două faze. În prima fază, practic, se acoperă fizic toate aceste zone albe cu infrastructură, urmând ca odată ce ministerul crează această infrastructură, proprietar fiind ministerul, să fie faza a doua a proiectului şi să ofere în concesiune această infrastructură către operatori", a declarat Valerian Vreme.

Valerian Vreme a mai spus că până în anul 2012, în spitalele din România va fi implementat un sistem informatic integrat, în valoare de 15 milioane de euro.

Acesta va fi de folos atât pacienţilor, cât şi medicilor.

"În sprijinul medicilor, vor avea informaţii în timp real despre absolut toate bolile pacientului, vor putea avea comunicare cu alte cabinete în timp real, pacientul, care va beneficia de servicii mult mai bune, care imediat îşi va lua fişa şi va fi transmisă la cabinetul la care se duce automat, în care va avea o evidenţă continuă a fişei lui de sănătate", a mai spus ministrul comunicaţiilor.

Valoarea maximă a finanţării nerambursabilă pentru proiectul e-sănătate este de 6 milioane de lei pentru parteneriate şi 1,6 milioane de lei pentru restul solicitanţilor.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor