Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Guvernul spune "NU" revendicărilor care depăşesc posibilităţile economiei

Sindicatele au cerut stabilirea salariului minim la 750 de lei, dar premierul Emil Boc a avansat o valoare de doar 640 de lei, care nu a fost acceptată.

Guvernul spune "NU" revendicărilor care depăşesc posibilităţile economiei

Articol de Luminiţa Apostolescu, 02 Octombrie 2010, 18:56

Guvernul nu poate accepta revendicări ale sindicatelor care să depăşească posibilităţile economiei, iar salariul minim va creşte la un nivel stabilit şi în funcţie de interesele patronatelor, a declarat premierul Boc, după discuţia cu membrii Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România.


Preşedintele CSDR, Iacob Baciu, a declarat, sâmbătă, după discuţiile cu premierul, că acesta s-a angajat ca până pe 5 noiembrie să promoveze o nouă lege a dialogului social, dar şi o lege a inspecţiei muncii.


Reprezentanţii CSDR au discutat mai bine de trei ore cu premierul Emil Boc, cu ministrul Muncii, Ioan Botiş şi cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, în urma întâlnirii obţinând doar promisiuni privind elaborarea unor noi acte normative.


Potrivit acestuia, reprezentanţii CSDR au obţinut promisiunea că membrii de sindicat vor face parte din echipele de control ale Inspecţiei Muncii, în acest sens urmând să fie încheiate protocoale la nivel judeţean.


De asemenea, sindicaliştii de la CSDR au reuşit să-l convingă pe premierul Emil Boc să scoată din subordinea Ministerului Educaţiei Consiliul Naţional de Pregătire a Adulţilor.


Neînţelegeri pe salariul minim pe economie



Ioan Baciu a mai spus că în cadrul discuţiei s-a menţinut poziţia sindicaliştilor privind stabilirea salariului minim la 750 de lei, însă premierul Emil Boc a avansat o valoare de doar 640 de lei, care nu a fost însă acceptată.


Sindicaliştii au mai fost nemulţumiţi de coeficienţii de salarizare şi grila de ierarhizare, cele mai multe nemulţumiri venind de la cei din învăţământ, sănătate şi cultură.


"Premierul a dispus o reanalizare a coeficienţilor la nivel de Ministerul de Finanţe şi Ministerul Muncii", a declarat Baciu.


Calendarul de proteste al sindicatelor se menţine



În acest context, sindicaliştii de la CSDR au precizat că-şi menţin calendarul de proteste anunţat până acum.


Vicepreşedintele CSDR Aurel Cornea a reafirmat că Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va organiza în 5 octombrie, în Piaţa Victoriei, "un miting pentru salvarea învăţământului românesc".


Cornea, care este şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, a precizat că negocierile pentru Legea salarizării şi pentru majorarea salariului minim pe economie vor continua săptămâna viitoare şi a mai spus că i-a atras atenţia premierului că reforma în educaţie este întârziată din cauza faptului că Legea educaţiei zace la Comisia de învăţământ a Senatului.


În acest context, Emil Boc ar fi promis că va interveni pentru deblocarea acestei situaţii.


Liderii confederaţiilor sindicale au decis, joi, să organizeze proteste comune, astfel că mitingul anunţat pentru 7 octombrie ar putea fi amânat pentru ca acţiunea sindicală să poată fi pregătită, având în vedere că se mizează pe participarea a 70.000 - 80.000 de oameni.


Preşedintele confederaţiei "Cartel Alfa", Bogdan Hosu, declara că liderii tuturor confederaţiilor vor avea o nouă întâlnire, luni, când vor decide o strategie comună şi planul pentru viitoarele acţiuni de protest. Hosu preciza că protestele vor fi organizate pentru rezolvarea problemelor care ţin de salariul minim pe economie, de crearea de noi locuri de muncă, Legea pensiilor şi cea a salarizării.


Preşedintele CNSRL Frăţia, Marius Petcu, declara că toate acţiunile anunţate până pe 7 octombrie de către sindicalişti rămân în picioare, dar a precizat că liderii confederaţiilor iau în calcul posibilitatea amânării mitingului de protest organizat de Ziua Mondială a Muncii Decente, în 7 octombrie, întrucât timpul ar putea fi prea scurt pentru a putea mobiliza circa 70-80 de mii de oameni în acţiunea comună pe care o doresc sindicatele.


Potrivit Mediafax, un alt motiv pentru care mitingul din 7 octombrie ar putea fi amânat îl reprezintă acţiunile de protest ale sindicaliştilor din educaţie, care vor avea loc în 5 octombrie. Liderii confederaţiilor sindicale iau în calcul faptul că cei 10.000 de sindicalişti din educaţie care vor ieşi în stradă în 5 octombrie ar putea fi mai greu mobilizaţi să protesteze din nou peste alte două zile.





Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Știri 19 Aprilie 2024, 13:16

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Conducerea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a depus la Parlament, săptămâna aceasta, raportul de activitate pe anul...

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite