Guvernul Emil Boc (1)
Guvernul Emil Boc (1) este consiliul de miniştri care a guvernat România din 22 decembrie 2008 până în 23 decembrie 2009.
Adăugat: 20 Decembrie 2010
Ultima actualizare:1 Iunie 2012
Din 13 octombrie 2009, când a fost demis prin moţiune de cenzură, a continuat să funcţioneze interimar, fiind obligat să îndeplinească„numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern”.
Acest guvern este succesorul Guvernului Popescu Tăriceanu, pe care l-a înlocuit la finalul anului 2008. Este, de asemenea primul guvern român, care a căzut prin moţiune de cenzură după revoluţie, după adoptarea acestui act de către Parlament la 13 octombrie 2009.
16 decembrie 2008 - După retragerea premierului-desemnat Theodor Stolojan, preşedintele Traian Băsescu îl desemnează pe Emil Boc,preşedintele partidului, care are cele mai multe mandate în Parlament să formeze Guvernul.
19 decembrie 2008 - Premierul desemnat Emil Boc anunţă componenţa noului cabinet, format din primul ministru, un vice-prim-ministru şi 18 miniştri.
20 decembrie 2008 - Toţi miniştrii sunt validaţi de comisiile de specialitate ale Parlamentului.
22 decembrie 2008 - Noul guvern primeşte votul de învestitură din partea Parlamentului (324 "pentru" şi 115 "împotrivă"). Guvernul se baza pe voturile membrilor grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat Liberal şi ale Alianţei PSD-PC.
22 decembrie 2008 - Membrii guvernului condus de Emil Boc depun jurământul de credinţă în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu.
2 octombrie 2009 - Membrii guvernului din partea PSD au demisionat în bloc din Guvern.
13 octombrie 2009 - Guvernul este demis prin moţiunea de cenzură depusă de PNL şi UDMR.
Din primele luni de mandat, au apărut probleme la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. După ce ministrul Gabriel Oprea l-a numit pe chestorul Virgil Ardelean în funcţia de director al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Partidul Social Democrat, din care făcea parte Oprea, i-a retras acestuia sprijinul politic, deoarece numirea lui Ardelean nu a fost făcută cu acordul conducerii partidului.
Oprea a demisionat la 14 ianuarie 2009 din funcţia de ministru, în ciuda protestelor organizaţiei PSD Ilfov. El şi-a apărat acţiunile, spunând că „nu a acceptat să intre în minister şi să ocupe funcţii importante oameni impuşi pe alte criterii decât competenţa”.
Gabriel Oprea a fost înlocuit la 20 ianuarie de Liviu Dragnea la conducerea MAI, dar şi acesta a demisionat după doar 13 zile, motivând că fondurile alocate Ministerului pentru anul 2009 sunt insuficiente pentru realizarea proiectelor asumate.
După demisia lui Dragnea, ministru al internelor a devenit vicepremierul Dan Nica.
Tot ministerul internelor a fost generatorul următoarei crize politice majore. Ministrul Dan Nica a declarat la 25 septembrie 2009, la Craiova, că alegerile prezidenţiale ce urmau, ar putea fi fraudate şi că deja nu se mai poate închiria niciun autocar pentru data de 22 noiembrie 2009, ziua alegerilor, cu referire la posibila fraudare organizată prin vot multiplu la mai multe secţii de votare, anunţând că autocarele folosite în acest scop vor fi confiscate.
Afirmaţiile sale au fost infirmate de presă. După ce preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de revocare, PSD s-a retras de la guvernare, toţi miniştrii săi fiind înlocuiţi în guvern cu interimari de la PD-L.
Componenţă
Primul Ministru al României
Emil Boc PD-L
22 decembrie 2008 - continuat în Guvernul Boc (2)
Vice Prim ministru
Dan Nica PSD
22 decembrie 2008 - 1 octombrie 2009
Ministerul de Justiţie
Cătălin Predoiu Independent
22 decembrie 2008 - continuat în Guvernul Boc (2)
Ministerul Apărării Naţionale
Mihai Stănişoară PD-L
22 decembrie 2008
Ministerul Culturii
Theodor Paleologu PD-L
22 decembrie 2008 - 13 octombrie 2009
Ministerul Agriculturii
Ilie Sârbu PSD
22 decembrie 2008 - 2 octombrie 2009
Radu Berceanu (interimar) PD-L
2 octombrie 2009 - 23 decembrie 2009
Ministerul Sănătăţii Publice
Ion Bazac PSD
22 decembrie 2008 - 2 octombrie 2009
Adriean Videanu (interimar) PD-L
2 octombrie 2009 - 23 decembrie 2009
Ministerul Afacerilor Externe
Cristian Diaconescu PSD
22 decembrie 2008 - 2 octombrie 2009
Cătălin Predoiu (interimar) independent
2 octombrie 2009 - 23 decembrie 2009
Ministerul Economiei
Adriean Videanu PD-L
22 decembrie 2008 - continuat în Guvernul Boc (2)
Ministerul Finanţelor Publice
Gheorghe Pogea PD-L
22 decembrie 2008 - 23 decembrie 2009
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
Marian Sârbu PSD
22 decembrie 2008 - 2 octombrie 2009
Gheorghe Pogea (interimar) PD-L
2 octombrie 2009 - 23 decembrie 2009
Ministerul Mediului
Nicolae Nemirschi PSD
22 decembrie 2008 - 2 octombrie 2009
Elena Udrea (interimar) PD-L
2 octombrie 2009 - 23 decembrie 2009
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Radu Berceanu PD-L
22 decembrie 2008 - continuat în Guvernul Boc
Ministerul Adiministraţiei şi Internelor
Gabriel Oprea PSD
22 decembrie 2008 - 13 ianuarie 2009
Dan Nica (interimar)
13 ianuarie 2009 - 20 ianuarie 2009
Liviu Dragnea
20 ianuarie 2009 - 2 februarie 2009
Dan Nica
-2 februarie 2009 - 2 octombrie 2009
Vasile Blaga (interimar) PD-L
2 octombrie 2009 - continuat în Guvernul Boc (2)
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei
Vasile Blaga PD-L
22 decembrie 2008 - 23 decembrie 2009
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării
Ecaterina Andronescu PSD
22 decembrie 2008 - 2 octombrie 2009
Emil Boc (interimar) PD-L
2 octombrie 2009 - 23 decembrie 2009
Ministerul Tineretului şi Sportului
Monica Iacob Ridzi PD-L
22 decembrie 2008 - 14 iulie 2009
Luminiţa Plăcintă PD-L
14 iulie 2009 - 23 decembrie 2009
Ministerul Turismului
Elena Udrea PD-L
22 decembrie 2008 - continuat în Guvernul Boc (2)
Ministerul Comunicaţiilor şi al Societăţii Informaţionale
Gabriel Sandu PD-L
22 decembrie 2008 - continuat în Guvernul Boc (2)
Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, al Comerţului şi al Mediul de Afaceri
Constantin Niţă PSD
22 decembrie 2008 - 2 octombrie 2009
Gabriel Sandu (interimar) PD-L
2 octombrie 2009 - 23 decembrie 2009
Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul
Victor Ponta PSD
22 decembrie 2008 - 2 octombrie 2009
Luminiţa Plăcintă (interimar) PD-L
-2 octombrie 2009 - 23 decembrie 2009
Editor:
Simona Mihăescu
Adăugat:
20 Decembrie 2010
Ultima actualizare:
1 Iunie 2012
Articole pe aceeasi tema