Ascultă Radio România Actualitaţi Live

EXCLUSIV RRA: Cardurile de energie trebuie distribuite până pe 20 februarie

"Apel matinal" - Invitat: Marcel Boloș, ministrul investițiilor și proiectelor europene.

EXCLUSIV RRA: Cardurile de energie trebuie distribuite până pe 20 februarie

Articol de Radio România Actualităţi, 02 Februarie 2023, 09:56

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (2 februarie, ora 8:30) - Realizatori: Daniela Petrican și Cătălin Cîrnu

Realizator - Daniela Petrican: A început distribuirea de către poștași a cardurilor de energie pentru persoanele vulnerabile, valoarea ajutorului fiind de 1.400 de lei pe an. Primele județe unde Poșta Română a început distribuirea cardurilor de energie sunt: Alba, Argeș, Teleorman, Bacău, Bihor și Ilfov, respectiv municipiul București.

Realizator - Cătălin Cîrnu: Autoritățile spun că în total, 4 milioane de români cu venituri mici vor primi carduri de energie, cu ajutorul cărora își vor putea achita facturile sau parte din facturi. Mai multe amănunte aflăm chiar de la invitatul de astăzi al "Apelului matinal", ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș. Bună dimineața!

Marcel Boloș: Bună dimineața!

Realizator - Cătălin Cîrnu: Înainte de toate, cât de repede vor ajunge aceste carduri de energie și în celelalte județe ale țării?

Marcel Boloș: Până în data de 20 februarie, când începe plata efectiv a facturilor la energie, trebuie să distribuim toate, pentru toți beneficiarii noștri, acest card de energie, el fiind documentul în baza căreia beneficiarii pot să își facă plățile către furnizorii de energie.

Realizator - Daniela Petrican: Unde pot fi folosite acestea și ce tipuri de utilizări utilități sunt vizate?

Marcel Boloș: Sunt trei modalități de utilizare a lor. Prima modalitate este cea prin prezentare la oficiul postal de care aparține beneficiarul, cu trei documente și anume: cartea de identitate, cardul de energie și factura prin care se reiasă datoria față de furnizorul de energie. A doua modalitate este direct la poștaș, de asemenea, cu cele trei documente pe care le-am menționat. Și a treia modalitate, aprobată în ședința de Guvern de marți, este vorba de plata electronică a facturilor la furnizorii de energie. Respectiv, aici e nevoie de seria cardului de energie și apoi încărcarea în aplicația informatică a Poștei Române a celor trei documente cunoscute deja și pe care le mai precizez încă o dată: cartea de identitate, cardul de energie și factura, care, scanate, se încarcă în aplicație.

Realizator - Cătălin Cîrnu: Domnule ministru, au reacționat imediat și ascultătorii noștri. Un mesaj ne spune așa: "Eu sunt salariată, mama mea a primit cardul, dar locuim împreună. Facturile de utilități sunt pe numele meu ca salariată. Cum îl poate folosi mama?" Se poate plăti factura pe jumătate?

Marcel Boloş: Dacă locul de consum este același, respectiv titularul cardului de identitate are același domiciliu înscris pe cardul de energie cu cel de pe factură de energie, locul de consum este același, se pot plăti aceste facturi în limita celor 700 de lei. Deci, practic, pot deconta datoriile față de furnizorii de energie fără niciun fel de problemă. Repet, este o condiție ca să fie același domiciliu de pe cardul de identitate cu locul de consum de pe factura furnizorului de energie.

Realizator - Daniela Petrican: Dacă persoana respectivă nu este găsită acasă de poștaș, ce se întâmplă cu acel card?

Marcel Boloş: Este procedura internă cu confirmare de predare-primire. Au procedura specială. O să fie lăsat în căsuța poștală acea recipisă care se eliberează de către poștaș și trebuie să se prezinte beneficiarul la oficiul poștal pentru ridicarea cardului de energie.

Realizator - Cătălin Cîrnu: În acest moment, persoanele care nu au fost incluse pe lista beneficiarilor mai pot face, nu știu, ceva? Se mai pot adresa pentru clarificarea situației?

Marcel Boloş: Noi avem două situații de acest fel. Este vorba despre cei care figurează toți la aceeași adresă, să zicem, într-o localitate rurală. Toți beneficiarii figurează la aceeași adresă de domiciliu și în această situație culegem, prin declarațiile pe propria răspundere, informații pentru a identifica locurile de consum. Şi a doua situație este cea în care beneficiarul locuiește împreună cu alți colocatari și în veniturile pe care le realizează, colocatarii fac ca plafonul de venit să depășească 2.000 de lei. În această situație se face anchetă socială la primăria de domiciliu a beneficiarului. Cei care sunt cu venituri sub 2.000 de lei trebuie să aștepte cardul de energie sau, după caz, înștiințarea că au fost eliminați din lista de beneficiari. Și în acest fel trebuie să urmeze una din cele două căi fie anchetă socială, fie declarația pe propria răspundere pentru identificarea locurilor de consum.

Realizator - Daniela Petrican: Am primit multe mesaje de la ascultători. Maria Beldean ne spune că locuiește la sat și a înțeles că se decontează și butelii. Doar că în sat, de unde ia dumneaei butelia, nu se emit facturi.
Marcel Boloș: Documentele justificate sunt obligatorii. Nu există să nu se emită documente justificative pentru ceea ce înseamnă consumurile de energie. Fac precizarea că nu orice tip de butelie, discutăm de buteliile cu gaz lichefiat pentru încălzirea locuințelor și nici decum pentru buteliile de gătit hrană. Noi discutăm de consumuri energetice și de compensare a prețului la energie.

Realizator - Cătălin Cîrnu: Oricum, să le reamintim tuturor celor implicați că un ghid al cardurilor de energie se află publicat chiar pe pagina online, pe pagina Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Chiar așa scrie, "Ghidul cardurilor de energie. Tot ce trebuie să știi despre ajutorul de 1.400 de lei pentru plata facturilor", apropo de cazul doamnei.

Marcel Boloș: Și de luni va fi lansat un ghid al spețelor, i-am spus noi. Adică un ghid al situațiilor pe care le întâmpină beneficiarii cardului de energie, unde se vor explica toate aceste situații tot mai detaliat și ce trebuie să facă beneficiarul pentru a intra în drepturi în ceea ce privește cardul de energie.

Realizator - Daniela Petrican: Apropo de situație, încă un mesaj în care ni se spune că bunica are pensie, cât și ajutor de handicap. Se cumulează veniturile?

Marcel Boloș: Da, se cumulează aceste venituri. Este important să ajungă sub 2.000 de lei, dar atât cumularea aceasta dacă este o persoană singură, atunci într-adevăr, are efect cumularea și trebuie respectat plafonul de venit. Dacă înlocuiește împreună cu alți co-locatari, se împarte la numărul de co-locatari cu care locuiește benefiarul nostru și de asemenea, limita de 2.000 de lei trebuie avută în vedere la eliberare a cardului.

Realizator - Cătălin Cîrnu: Da, cu siguranță vom afla în zilele ce vor urma detalii, amănunte, de la toți cei care vor primi aceste carduri de energie. Mulțumim pentru prezență alături de noi și pe și pentru toate informațiile!

Marcel Boloș: Și eu vă mulțumesc!

Realizator - Cătălin Cîrnu: Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, invitatul de astăzi al "Apelului matinal". Ne reamintim că a început distribuirea de către poștași a cardurilor de energie pentru persoanele vulnerabile. Valoarea acestui ajutor este de 1.400 de lei. Pe lângă București, Poșta Română a început împărțirea cardurilor și în județele Alba, Argeș, Teleorman, Bacău, Bihor și Ilfov, dar în zilele următoare cardurile vor fi distribuite în toate celelalte județe ale țării.

Președintele Nicușor Dan va desemna un nou candidat pentru funcţia de premier
Știri 01 Octombrie 2026, 08:44

Președintele Nicușor Dan va desemna un nou candidat pentru funcţia de premier

Președintele a anunțat că va face a patra nominalizare pentru funcția de premier lunea viitoare, refuzând scenariul...

Președintele Nicușor Dan va desemna un nou candidat pentru funcţia de premier
Călin Georgescu şi Ionel Rusen, arestaţi preventiv pentru 30 de zile
Știri 30 Septembrie 2026, 08:14

Călin Georgescu şi Ionel Rusen, arestaţi preventiv pentru 30 de zile

Fostul candidat la preşedinţie Călin Georgescu şi complicele său, afaceristul Ionel Rusen, au fost arestaţi preventiv pentru...

Călin Georgescu şi Ionel Rusen, arestaţi preventiv pentru 30 de zile
Guvernul Mureșan cere votul Parlamentului
Știri 30 Septembrie 2026, 07:49

Guvernul Mureșan cere votul Parlamentului

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, astăzi, în şedinţă comună pentru a supune la vot învestirea cabinetului Mureşan.

Guvernul Mureșan cere votul Parlamentului
Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru, avize pozitive în comisiile de specialitate
Știri 29 Septembrie 2026, 14:00

Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru, avize pozitive în comisiile de specialitate

Liberalii Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru au reuşit deja să convingă majoritatea parlamentarilor din comisii.

Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru, avize pozitive în comisiile de specialitate
Ultima zi a audierilor miniştrilor propuşi de premierul desemnat, Siegfrid Mureşan
Știri 29 Septembrie 2026, 08:56

Ultima zi a audierilor miniştrilor propuşi de premierul desemnat, Siegfrid Mureşan

10 candidaţi vor răspunde întrebărilor deputaţilor şi senatorilor, după ce luni, doar doi dintre cei şase miniştri propuşi au...

Ultima zi a audierilor miniştrilor propuşi de premierul desemnat, Siegfrid Mureşan
Radu Miruță, aviz negativ pentru Ministerul Apărării
Știri 28 Septembrie 2026, 19:04

Radu Miruță, aviz negativ pentru Ministerul Apărării

După Sebastian Burduja, și Radu Miruță a primit aviz negativ. El a fost desemnat ca vicepremier şi ministru al Apărării.

Radu Miruță, aviz negativ pentru Ministerul Apărării
Conducerea PSD a decis, în unanimitate, să nu susţină cabinetul Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 18:11

Conducerea PSD a decis, în unanimitate, să nu susţină cabinetul Mureşan

Parlamentarii social-democraţi vor participa la audierile candidaţilor propuşi pentru funcţia de ministru, dar vor vota...

Conducerea PSD a decis, în unanimitate, să nu susţină cabinetul Mureşan
Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 18:05

Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan

AUR se aşteptă ca echipa propusă de Siegfried Mureşan să nu obţină o majoritate în Parlament.

Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan