Europa analizează închiderea rutei mediteraneene de migraţie

Propunerea Austriei invocă un nou sistem de protecţie: cere ca nici o solicitare de azil să nu poată fi depusă pe teritoriul european şi să fie acordat azil doar persoanelor care respectă valorile UE.

Adăugat: 8 Iulie 2018
Ultima actualizare:12 Iulie 2018

Politica Romaneasca
trimite pe mail

Miniştrii de Interne din Germania, Austria şi Italia vor analiza în această săptămână la Innsbruck, măsurile de închidere a rutei mediteraneene de migraţie.

Directorul Agenţiei Europene de Protecţie a Frontierelor, FRONTEX, a avertizat însă că acest plan ar putea crea noi presiuni asupra rutei din Africa spre Spania.

La summitul de vară al UE, desfăşurat la sfârşitul săptămânii  trecute la Bruxelles, Italia şi Austria au propus crearea de centre de recepţie în ţări africane de tranzit.

Astfel, solicitanţii de azil ar fi obligaţi să îşi înregistreze în viitor cererile în afara UE şi numai în cazuri excepţionale pe teritoriul unui stat membru.

Directorul Agenţiei Europene de Protecţie a Frontierelor, Fabrice Leggeri, a salutat ideea, subliniind că astfel migranţii nu vor mai fi convinşi că pot ajunge în Europa după ce vor fi salvaţi.

Roma susţine că situaţia este urgentă şi periculoasă.

O dispută din Germania privind gestionarea situaţiei migranţilor a riscat să ducă la căderea coaliţiei guvernamentale a cancelarului Angela Merkel şi a tensionat relaţia Berlinului cu Viena.

Propunerea Austriei invocă un nou sistem de protecţie: cere ca nici o solicitare de azil să nu poată fi depusă pe teritoriul european şi să fie acordat azil doar persoanelor care respectă valorile UE, drepturile şi libertăţile sale fundamentale.

Totuşi, directorul FRONTEX avertizeaza ca planurile Uniunii de a închide rutele de migraţie din Europa ar putea crea noi presiuni asupra rutei din Africa spre Spania.

În iunie, aproximativ 6.000 de migranţi ilegali au traversat ruta Mediteranei de Vest din Africa spre Spania.

Dacă numărul va continua să crească, această rută va deveni cea mai importantă, afirmă Fabrice Leggeri.



Autor:
Arina Petrovici
Editor:
Luminița Voinea
Adăugat:
8 Iulie 2018
Ultima actualizare:
12 Iulie 2018


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza