Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Eurodeputaţii cer examinarea atribuţiilor Serviciului norvegian de protecţie a copilului

28 de parlamentari din 14 state, au semnat o moţiune în care solicită Consiliului Europei, examinarea de urgenţă a modului în care funcţionează serviciie sociale norvegiene cu atribuţii în protecţia copilului.

Eurodeputaţii cer examinarea atribuţiilor Serviciului norvegian de protecţie a copilului

Articol de Radiojurnal, 31 Ianuarie 2016, 09:51

Cererea le aparţine reprezentanţilor ţării noastre la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, iar moţiunea depusă săptămâna aceasta la Strasbourg este semnată de 28 de parlamentari din 14 state, potrivit unui comunicat al Senatului României.

În textul moţiunii se precizează că separarea unui copil de familia sa ar trebui aplicată doar după luarea unor măsuri intermediare, precum: ancheta socială, consilierea psihologică sau medierea.

"Moţiunea pentru rezoluţie subliniază că interpretarea abuzivă și disproporționată a principiului interesului superior al copilului poate avea ca efect separarea nejustificată a copiilor de părinți, menționând în acest sens cazul familiei Marius și Ruth Bodnariu, ai căror copii au fost preluați de Serviciul norvegian local de protecția copilului (Barnevernet). Semnatarii moțiunii atrag atenția asupra faptului că acest organ administrativ (Barnevernet), în baza unor acuzații de violență nedovedite și a cărui activitate nu face obiectul unui control democratic, a luat decizia, prin emiterea unei ordonanțe de plasament temporar, de a prelua cu forța cei cinci copii ai familiei, dintre care un bebeluș de trei luni alăptat la sân. Potrivit membrilor Adunării care au depus moțiunea, separarea copiilor de familie reprezintă o măsură de ultimă instanță și nu poate fi acceptată având în vedere că nu au fost luate măsuri intermediare, precum: ancheta socială, consilierea pshihologică sau medierea.

Având în vedere că doar în anul 2013, din aproximativ 53 000 de cazuri care au intrat în vizorul serviciilor locale norvegiene de protecție a copilului în circa 9000 de situații s-a luat măsura separării părinților de copii, fapt care indică o problemă de sistem a serviciilor sociale norvegiene cu atribuții în materia protecției copilului, semnatarii moțiunii solicită examinarea urgentă de către Adunare a acestei deficiențe", se arată în comunicatul Senatului României.

Solicitarea vine după ce serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, care este independent faţă de guvern, a decis ca toţi cei cinci copii ai familiei Bodnariu să fie separaţi de părinţi, fiind invocată "disciplinarea fizică" a minorilor.

Familia Bodnariu afirmă că a fost vorba doar de aplicarea unor "palme la fund".

Citeşte aici textul integral

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța