Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Eliberarea anticipată a deţinuţilor nu rezolvă supra-aglomerarea închisorilor

Proiectul de lege referitor la eliberarea anticipată din penitenciare a deţinuţilor vizează toate categoriile de condamnaţi, indiferent de infracţiunea comisă.

Eliberarea anticipată a deţinuţilor nu rezolvă supra-aglomerarea închisorilor

Articol de Mădălina Verman, 12 Noiembrie 2016, 08:02

Anunțul a fost făcut de ministrul justiţiei, Raluca Prună, la o dezbaterea pe această temă.

Ea a apreciat şi că actul normativ nu ar fi o soluţie pentru supra-aglomerarea închisorilor din România.

"O lege a graţierii nu adresează cauza. Deci, dacă noi graţiem mâine pe toată lumea, să spunem, că vrem să avem o vocaţie umanistă teribilă şi spunem "mâine toată lumea iese din penitenciar", penitenciarele vor rămâne în aceleaşi condiţii de precaritate, acelea care sunt în asemenea condiţii, deci nu ne adresăm cauzei, ne adresăm efectului. Şi am spus de nenumărate ori, nu mai insist, nu cred că aceasta este soluţia. Avem exemplul Cehiei, în nouă luni s-ar umple din nou, deci este evident că nu asta am dorit", a subliniat Raluca Prună.

Şi preşedintele Sindicatului Omnia din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu, la rândul său, a atras atenţia că soluţia eliberării anticipate ar fi trecătoare.

În plus, el a spus că orice lege care presupune eliberarea condiţionată a deţinuţilor reprezintă o graţiere colectivă.

"Orice act normativ care presupune liberarea condiţionată anticipată a deţinuţilor, oricum i-am spune şi orice mecanism am pune în spate, este un act de graţiere colectivă. Însă, orice act de genul ăsta are efecte negative. Dacă penitenciarele vor cunoaşte un proces din ăsta, de aerisire, anume o parte dintre deţinuţi se vor libera mai devreme, va fi un fenomen absolut trecător.

Reporterul RRA, Mădălina Verman aminteşte că proiectul de lege referitor la eliberarea anticipată din penitenciare a deţinuţilor se află în dezbatere publică de săptămâna trecută.

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază ar putea fi prelungită
Știri 04 Iunie 2026, 08:18

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază ar putea fi prelungită

Măsura vizează alimente precum pâinea albă simplă, mai multe produse lactate, uleiul de floarea soarelui, carnea proaspătă de...

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază ar putea fi prelungită
Parlamentul continuă dezbaterile pe ordonanta privind gestionarea programului SAFE
Știri 02 Iunie 2026, 08:52

Parlamentul continuă dezbaterile pe ordonanta privind gestionarea programului SAFE

La Camera Deputaţilor este aşteptată dezbaterea în comisiile de specialitate a ordonanţei de urgenţă privind gestionarea...

Parlamentul continuă dezbaterile pe ordonanta privind gestionarea programului SAFE
Preşedintele Nicuşor Dan, aşteptat să facă nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru
Știri 02 Iunie 2026, 08:46

Preşedintele Nicuşor Dan, aşteptat să facă nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru

România a intrat în cea de-a patra săptămână fără guvern cu puteri depline, după ce a amânat decizia săptămâna trecută.

Preşedintele Nicuşor Dan, aşteptat să facă nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru
Senatorii au adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind programul SAFE într-o formă modificată radical
Știri 27 Mai 2026, 11:01

Senatorii au adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind programul SAFE într-o formă modificată radical

Senatul a adoptat ca for decizional o modificare cerută de guvern la ordonanţa privind implementarea programului SAFE, dar și...

Senatorii au adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind programul SAFE într-o formă modificată radical
Discuțiile privind desemnarea viitorului premier continuă. Eugen Tomac, pe lista posibililor premieri
Știri 27 Mai 2026, 10:52

Discuțiile privind desemnarea viitorului premier continuă. Eugen Tomac, pe lista posibililor premieri

Au trecut trei săptămâni de la demiterea Guvernului Bolojan, iar partidele parlamentare aşteaptă ca preşedintele Nicuşor Dan...

Discuțiile privind desemnarea viitorului premier continuă. Eugen Tomac, pe lista posibililor premieri
Ordonanţa de urgenţă privind programul SAFE, pe masa Senatului
Știri 25 Mai 2026, 10:18

Ordonanţa de urgenţă privind programul SAFE, pe masa Senatului

Ordonanţa de urgenţă privind gestionarea programului SAFE, destinat investiţiilor în apărare, urmează să intre în dezbaterea...

Ordonanţa de urgenţă privind programul SAFE, pe masa Senatului
Săptămâna decisivă pentru desemnarea unui prim-ministru
Știri 25 Mai 2026, 10:13

Săptămâna decisivă pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan e aşteptat să organizeze săptămâna aceasta noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea...

Săptămâna decisivă pentru desemnarea unui prim-ministru
Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România
Știri 22 Mai 2026, 08:42

Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România

Programul va susţine investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică, dar şi dezvoltarea industriei de apărare...

Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România