Cum răspunde Uniunea Europeană la anexarea Crimeii de către Rusia?

Uniunea Europeană vrea reducerea dependenței energetice față de Rusia și semnarea acordurilor de asociere a Ucrainei și Republicii Moldova.

Adăugat: 22 Martie 2014
Ultima actualizare:22 Martie 2014

Politica Romaneasca
Foto: Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European
trimite pe mail

Piaţa europeană a energiei şi semnarea acordurilor politice de asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană sunt răspunsurile cele mai concrete ale Bruxelles-ului la anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă.

Măsura a fost anunţată la sfârşitul Summitului de primăvară de la Bruxelles, cu scopul declarat de reducere a dependenţei energetice, în special faţă de Rusia.

"Dacă nu acţionăm acum, prin 2035 vom depinde 80% de importurile de gaz şi petrol. Cea mai bună asigurare că lucrurile nu vor sta aşa este crearea pieţei unice a energiei, de care va trebui să profităm din plin", a spus preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy .

Oficialul a precizat că importurile de gaze ruseşti reprezintă 27% din consumul Uniunii.

El a evocat ca soluţii reducerea consumului, diversificarea surselor alternative de energie şi interconectări mai bune în Europa.

Vineri  au fost semnate, în timpul reuniunii de la Bruxelles, capitolele politice ale Acordului de Asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană, urmând ca în curând să fie semnate şi cele economice.

Totodată, UE a adăugat 12 nume pe lista de persoane sancţionate pentru anexarea Crimeii la Rusia.

Lista va fi publică foarte curând, iar unul dintre cei 12 ar putea fi chiar vicepremierul rus, Dmitri Rogozin.



Autor:
Cerasela Rădulescu
Editor:
Luminița Apostolescu
Adăugat:
22 Martie 2014


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza