Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Cauţiune de 1,5 milioane de lei pentru Piedone

Cristian Popescu Piedone a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune pentru 60 de zile, suma stabilită fiind 1,5 milioane de lei.

Cauţiune de 1,5 milioane de lei pentru Piedone

Articol de Radio România Actualităţi, 18 Decembrie 2015, 15:57

Procurorii au pus sechestru asigurator pe o parte din averea fostului primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, în dosarul de corupţie deschis după tragedia de la Clubul "Colectiv".

Piedone a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune pentru 60 de zile, suma stabilită fiind de un milion şi jumătate de lei, transmite redactorul RRA, Mădălina Verman.

Măsura sechestrului a fost luată şi în cazul a trei funcţionare din primărie.

Acum două zile procurorii au extins urmărirea penală pe numele lui Piedone, pentru noi fapte de abuz în serviciu şi fals intelectual.

Potrivit DNA, pe lângă Clubul "Colectiv", el a mai autorizat o firmă, tot cu încălcarea regulilor privind apărarea împotriva incendiilor.

COMUNICAT DNA

În completarea comunicatelor nr. 2010/VIII/3 din 16 decembrie 2015 și nr. 1716/VIII/3 din 7 noiembrie 2015, privind cercetările penale referitoare la fapte asimilate corupției, efectuate în legătură cu tragedia de la Clubul „Colectiv”, Biroul de Informare și relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pentru o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 18.12.2015, față de inculpatul POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE, la data faptelor primar al Sectorului 4 București. cercetat pentru infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual;

Inculpatul va depune, în termen de 10 zile de la data emiterii prezentei ordonanțe, o cauțiune în valoare de 1.500.000 lei, ce va fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, la o unitate bancară.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției și instanța de judecată cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Poliția Sectorului 4 București, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu depășească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie de și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu inculpații și cu martorii din același dosar
f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență;
g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri aflate în proprietatea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone, precum și asupra unor sume de bani.

Măsura sechestrului asigurător a fost dispusă și față de bunuri și sume de bani aparținând inculpatelor IOFCIU AURELIA, GANEA LUMINIȚA-LARISA, MOȚOC SANDRA-RAMONA, la data faptelor funcționare în cadrul Primăriei al Sectorului 4 București.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Știri 19 Aprilie 2024, 13:16

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Conducerea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a depus la Parlament, săptămâna aceasta, raportul de activitate pe anul...

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"