AUDIO Traian Băsescu: PDL riscă să intre in coliziune cu mine

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că PDL riscă să intre în coliziune cu el dacă îi îndeamnă pe oameni să nu voteze la referendumul din 29 iulie, datoria sa fiind să îi cheme pe români la urne şi să le explice importanţa votului.

Adăugat: 18 Iulie 2012
Ultima actualizare:19 Iulie 2012

Politica Romaneasca
trimite pe mail

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, miercuri, la dezbaterea organizată de Grupul pentru Dialog Social, că evenimentele din ultimele săptămâni îl motivează să continue lupta politică.

Totodată, el a reiterat ideea unei posibile rupturi între el şi PDL, dacă fostul partid de guvernământ va opta pentru neprezentarea la vot la referendumul din 29 iulie.

"Opţiunea mea este să-i chem pe români la vot şi cel puţin în momentul de faţă PDL riscă să intre în coliziune directă cu mine şi să ne despărţim, dacă vor opta pentru neparticipare. N-au decât să nu participe ei, eu îi voi chema pe români la vot", a spus Traian Băsescu.

Traian Băsescu spune că miza nu mai este persoana sa, ci ţara, în condiţiile în care actuala majoritate vrea să deţină puterea absolută, inclusiv prin controlul asupra justiţiei.

"Am văzut toţi ce poate face o majoritate USL în patru zile: Avocatul Poporului, decapitarea conducerii statului, pentru că ei nu înţeleg să guverneze decât având toată puterea. Din păcate, s-a confirmat ceea ce intuiam, dar nu îmi venea să cred, generaţia tânără crescută în PSD este mult mai rea decât generaţia lui Ion Iliescu. Mult mai rea pentru ţară; mult mai avidă şi fără scrupule", a spus preşedintele suspendat.

AUDIO: Traian Băsescu  la dezbaterea organizată de Grupul pentru Dialog Social



Autor:
Amalia Bojescu
Editor:
Flori Doman
Adăugat:
18 Iulie 2012
Ultima actualizare:
19 Iulie 2012


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza