Ascultă Radio România Actualitaţi Live

AUDIO Consultări pentru formarea Cabinetului Ungureanu

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a început marţi, discuţii maraton pentru elaborarea programului de guvernare şi pentru identificarea formulei optime de cabinet.

AUDIO Consultări pentru formarea Cabinetului Ungureanu

Articol de Angela Bârgoan, 07 Februarie 2012, 08:28

UPDATE Conducerea UDMR doreşte să continue guvernarea, dar cu anumite condiţii.

Liderul Uniunii, Kelemen Hunor, a spus că se urmăreşte încheierea unui protocol pentru funcţionarea coaliţiei de guvernare în 2012.

"Noi considerăm că avem nevoie pentru anul 2012 de un protocol de funcţionare a coaliţiei, semnat cu toate formaţiunile politice, cu toate partidele din coaliţie, cu Partidul Democrat Liberal, cu UNPR-ul şi cu Grupul Minorităţilor Naţionale, împreună cu premierul desemnat, în care vom introduce câteva chestiuni foarte punctuale, de la dezvoltarea infrastructurală, până la problemele legate de învăţământ, Facultatea de la Târgu Mureş - mă gândesc la Facultatea de Medicină şi Farmacie - autostrada Transilvania şi continuarea investiţiilor lucrărilor la această autostradă", a declarat Kelemen Hunor.

Minorităţile naţionale vor anunţa joi dacă susţin noul Cabinet

După întâlnirea cu grupul minorităţilor naţionale, Mihai Răzvan Ungureanu a spus că speră în susţinerea acestui grup care nu şi-a anunţat încă poziţia faţă de noul guvern.

Minorităţile menţin suspansul şi amână pentru joi luarea unei decizii privind susţinerea cabinetului Ungureanu.

Deputatul minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a explicat că au fost colegi care încă nu şi-au consultat organizaţiile locale, iar alţi deputaţi nu au participat la şedinţă, din cauza vremii nefavorabile.

UNPR solicită includerea legii privind taxarea marilor averi în programul de guvernare

Premierul desemat, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, marți, după întâlnirea cu reprezentanţii UNPR, că are susţinerea acestui grup pentru formarea noului cabinet.

"UNPR are o opţiune politică şi parlamentară foarte clară. A fost şi este în continuare o piesă puternică a coaliţiei de guvernare. Nu îmi pot imagina că există surprize. Ceea ce se cere din partea mea, şi pe bună dreptate, este un dialog continuu cu cei care fac parte din coaliţie. Aceasta este datoria mea. Ceea ce s-a întâmplat azi aici a fost în linia aşteptărilor mele, adică susţinere din partea UNPR", a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a precizat că nu s-a discutat despre nume în viitorul Guvern, acestea urmând a fi făcute publice o dată cu lista întregului Executiv.

Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat că Uniunea nu a solicitat portofolii în viitorul Cabinet, ci doar includerea legii privind taxarea marilor averi în programul de guvernare.

"Să fie clar: ca de obicei, noi nu am cerut nimic. Ceea ce dorim noi în primul rând este introducerea taxei pe marile averi, inclusiv preşedintele Obama zilele trecute în Congres a cerut taxarea marilor averi. Eu sunt convins că într-un moment de criză economică cei care au mai mult trebuie să contribuie mai mult la acest efort de solidaritate", a afirmat liderul UNPR.

Discuţii cu fiecare partid în parte

Mihai Răzvan Ungureanu discutat, marți, cu reprezentanţii minorităţilor naţionale, ai UDMR şi ai PDL.

Premierul desemnat a avut în cursul dimineţii de marți o întâlnire cu liderii coaliţiei la Palatul Victoria.

El intenţionează să prezinte lista propusă pentru viitorul Guvern în cursul serii, după ce va încheia consultările cu reprezentanţii coaliţiei.

Cine este Mihai Răzvan Ungureanu?

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat că şi-a asumat în mod conştient o mare responsabilitate pe care o va îndeplini cu seriozitate şi onestitate.

Citeşte aici CV-ul lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Voi aduce "plusul" unui bun administrator

Premierul desemnat a subliniat, luni, în declarația susținută la Palatul Cotroceni, că îşi va folosi experienţa în eficientizarea guvernării.

”Reformele vor continua. Plusul pe care îl voi aduce va fi tocmai acela al unui bun administrator, care are în primul rând o logică a eficienţei. Am fost întotdeauna, prin funcţiile ocupate, de la catedră şi până la cele mai înalte demnităţi ale statului român, loial interesului public şi loial în primul rând intereselor noastre naţionale. Guvernul pe care îl voi forma are nevoie de sprijin parlamentar ferm, are nevoie de încrederea cetăţenilor României, are nevoie de o direcţie care nu poate veni decât dintr-o viziune politică”, a susținut Mihai Răzvan Ungureanu.

Independenţa politică îmi garantează spaţiul necesar pentru a-mi îndeplini acest mandat

Mihai Răzvan Ungureanu a dat asigurări că va continua reformele şi că va fi un om "loial interesului public şi mai ales interesului naţional".

Premierul desemnat spune însă că se va consulta cu partidele din coaliţie pentru a elabora programul de guvernare şi formula Cabinetului.

"Am în vedere informarea reciprocă, relativ la intenţii şi obiective pe termen scurt şi mediu, identificarea temelor de interes naţional, acolo unde voinţa politică trebuie să se manifeste transpartinic - de la Mecanismul de Control şi Verificare, până la deciziile strategice ale Uniunii Europene sau ale Alianţei Nord Atlantice. Prioritatea mea esenţială, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, este stabilitatea economică şi politică a României", a mai spus, luni, noul premier desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu.

Opţiunile mele ideologice au fost întotdeauna de dreapta

Mihai Răzvan Ungureanu s-a născut în 1968, la Iaşi, unde a absolvit Facultatea de Istorie-Filozofie.

Are două doctorate, este profesor universitar şi vorbeşte fluent trei limbi străine.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost ministru al afacerilor externe între anii 2004-2007, funcţie din care a demisionat la cererea premierului de atunci, Călin Popescu Tăriceanu.

După demisia de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, Ungureanu s-a reîntors la funcţia deţinută înainte de a fi ministru, aceea de reprezentant al României la Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei cu sediul la Viena.

La data de 26 noiembrie 2007, preşedintele României, Traian Băsescu, a înaintat Parlamentului propunerea de numire a lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, funcţie rămasă vacantă din martie 2007, în urma demisiei lui Claudiu Săftoiu.

În 5 decembrie 2007, Camerele reunite ale Parlamentului au validat numirea lui Răzvan Ungureanu la conducerea SIE.

10 zile pentru formarea noului Cabinet

Conform Constituţiei, premierul desemnat are la dispoziţie 10 zile pentru a-şi alcătui noul Cabinet, cu care se va prezenta în faţa Parlamentului pentru a obţine votul de încredere.

În cazul în care Parlamentul dă votul de blam noului Cabinet, se reiau negocierile, iar preşedintele va avea din nou o opţiune.

Dacă şi de această dată propunerea preşedintelui este refuzată de Parlament, acesta are opţiunea constituţională de a cere dizolvarea Parlamentului.

Dizolvarea Parlamentului înseamnă automat alegeri anticipate şi formarea unei noi majorităţi parlamentare, iar procedura de numire a unui nou Cabinet se reia.

Parlamentul nu poate fi dizolvat decât o singură dată pe parcursul unui an de zile.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor