ARD propune un plan în patru paşi pentru redresarea Oltchim

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, candidat ARD pentru un nou mandat de senator, a propus în numele Alianţei un plan în patru paşi pentru redresarea Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Adăugat: 14 Noiembrie 2012
Ultima actualizare:14 Noiembrie 2012

Politica Romaneasca
trimite pe mail

Vasile Blaga, preşedintele PDL, l-a acuzat miercuri, într-o conferinţă de presă, pe premier că nu are o soluţie pentru rezolvarea situaţiei de la Oltchim şi a propus în numele ARD un plan în patru paşi pentru redresarea combinatului chimic de la Râmnicu Vâlcea.

"Un prim pas este transformarea în acţiuni a creanţelor AVAS şi a datoriilor pe care Oltchim le are faţă de societăţile de stat. În acel moment, statul ar redeveni acţionar majoritar. În al doilea rând ar trebui să înceapă discuţiile cu beneficiarii Oltchim, astfel încât aceştia să plătească în avans o parte din produsele pe care le vor lua de la Oltchim. În al treilea rând să reînceapă discuţiile cu băncile, pentru că acestea au dorit în timpul discuţiilor noastre (ale guvernelor PDL - n.r.) cu ele să-şi transforme la rândul lor datoriile pe care Oltchim le are faţă de ele în creanţe. În această situaţie ar fi bancabilă societatea şi ar putea începe producţia. Doar pe urmă, cu Oltchimul pornit, ar trebui să reînceapă procesul de privatizare", a susţinut copreşedintele ARD.

MRU: 16 mii de firme au intrat în insolvenţă de când USL a preluat guvernarea


La rândul său, copreşedintele ARD, Mihai Răzvan Ungureanu, candidat pentru un mandat de senator în municipiul Arad, susţine că peste 16 mii de firme au intrat în insolvenţă de când USL a preluat guvernarea.

Mihai Răzvan Ungureanu a precizat că acest lucru dovedeşte faptul că România se află în blocaj economic.  

"Economia României într-adevăr se află în blocaj şi rezolvarea acestei situaţii nu se face după un program de fantezii, cum ne propune USL, programul 'Om trăi şi om vedea', ci se face cu măsuri foarte clare, limpezi, care pot fi aplicate din prima zi de guvernare. Şi insist asupra faptului că programul nostru de guvernare oferă această soluţie",  a spus liderul ARD. 



Autor:
Alina Bordeiaşu
Editor:
Flori Doman
Reporter:
Nucu Jalea
Adăugat:
14 Noiembrie 2012


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza