Antonescu promite că de această dată maramureşenii nu vor rămâne doar cu promisiuni

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că, la fiecare scrutin electoral, cetăţenilor din Maramureş li s-au făcut numeroase promisiuni, însă niciuna nu a fost îndeplinită.

Adăugat: 23 Noiembrie 2012
Ultima actualizare:23 Noiembrie 2012

Politica Romaneasca
trimite pe mail

"Greul abia începe, pentru că românii ne vor încrederea, marea noastră răspundere în faţa lor este ce vom face cu această încredere şi vrem să facem România puternică. Aşa cum ea poate să fie prin resursele ei naturale, umane, de inteligenţă, de hărnicie, prin resursele ei de speranţă" a spus liderul PNL.

Cu ocazia lansării candidaţilor Uniunii din judeţul Maramureş, Crin Antonescu a declarat că după ce USL va câştiga alegerile, aleşii vor trebui să sprijine dezvoltarea acestei zone.

"Sunt de acord că pentru Maramureş trebuie făcut mai mult pentru că în toţi aceşti ani, de fiecare dată, am văzut cum de la un guvern la altul, de la o administraţie la alta, există entuziasm, există promisiuni, există aşteptări şi prea puţin din aceste lucruri s-au realizat. Am încredere că de data asta, împreună cu întreaga Românie, Maramureşul va reuşi. Cea mai mare resursă a Maramureşului este onoarea oamenilor lor", le-a spus Crin Antonescu celor przezenți la Casa de Cultură.

Realizator: A consemnat Stelian Radu Cacuci.

Ioan Cupşa, candidatul USL susţine modificarea Constituţiei

Ioan Cupşa, candidatul USL Bihor în colegiul 8 – Oradea spune că proiectul major al tuturor candidaţilor Uniunii din cele 13 colegii din judeţ este "Oradea prosperă".

"În ceea ce priveşte Constituţia României, cred că se impune a fi revizuită. Eu cred într-o republică parlamentară, în care vom scăpa probabil de obsesia "tătucului". Cred că viitoarea lege electorală trebuie să sancţioneze dur traseismul politic, să-i lipsească de mandat pe cei care ne înşeală, pe noi, colegii de partid, pe dumneavoastră, pe cei care votaţi, şi mai mult decât atât, să le interzică accesul la astfel de demnităţi publice. Mă opun regionalizării, însă sunt conştient că din punct de vedere administrativ-teritorial România se poate reaşeza şi este nevoie să se reaşeze", consideră acesta.

El a afirmat că va susţine în viitorul legislativ şi modificarea Constituţiei.

Cupşa şi-a făcut şi o scurtă prezentare:

"Sunt membru PNL din 1990, pentru că acest partid are ca valori omul, libertatea şi libera iniţiativă. Timp de 16 ani mi-am construit o carieră profesională solidă, ca avocat, şi la fel am făcut şi în cariera politică, pe care am parcurs-o de jos, pas cu pas, de la calitatea de simplu membru de partid până la cea de membru în conducerea PNL Oradea".


 



Autor:
Adrian Cristea
Editor:
Simona Mihăescu
Reporter:
Mugur Mihăiţă, Stelian Radu Cacuci
Adăugat:
23 Noiembrie 2012


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza