Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Aleşii nu vor mai locui la hotel. Ce mai prevede statutul parlamentarilor?

Modificările la Statutul deputaţilor şi senatorilor cerute de Curtea Constituţională au fost adoptate de plenul Parlamentului.

Aleşii nu vor mai locui la hotel. Ce mai prevede statutul parlamentarilor?

Articol de Luminiţa Apostolescu, 17 Aprilie 2013, 13:42

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat miercuri modificările cerute de Curtea Constituţională la Statutul deputaţilor şi senatorilor cu 343 de voturi pentru, 51 împotrivă şi 57 de abţineri.

Potrivit noilor reglementări, deputaţii şi senatorii aflaţi în conflict de interese vor fi sancţionaţi cu tăierea a 10% din indemnizaţie pe o perioadă de maximum trei luni, în baza unei decizii a Biroului Permanent al Camerei din care fac parte.

Totodată, parlamentarii nu vor mai locui la hotel după publicarea în Monitorul Oficial a Statutului deputaţilor şi senatorilor, iar plenul va adopta o hotărâre prin care fiecărui deputat îi va fi alocată, pentru cazare, suma de 4.000 de lei, a declarat miercuri preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea.

"Parlamentarii nu vor mai locui la hotel după ce se publică Statutul parlamentarilor în Monitorul Oficial. Sub o anumită formă, majoritatea dintre ei au găsit cazare în alte spaţii decât cele hoteliere. Voi trece prin Biroul permanent şi apoi prin plen o hotărâre cu acordarea sumei fixe de 4.000 de lei, ceea ce ne permite în acest moment bugetul", a spus Zgonea după adoptarea în plenul reunit al Parlamentului a modificărilor cerute de Curtea Constituţională la Statutul deputaţilor şi senatorilor.

PDL s-a abţinut de la vot

PDL s-a abţinut de la votul pentru modificările cerute de Curtea Constituţională la Statutul deputaţilor şi senatorilor pentru că sancţiunea introdusă în cazul conflictului de interese este considerată "una minimă", a declarat liderul senatorilor democrat-liberali, Cristian Rădulescu, în plenul reunit al Parlamentului.

"Curtea Constituţională a arătat de două ori faptul că mandatul parlamentarului trebuie exercitat cu continuitate şi nu poate fi întrerupt nici pentru trei luni, nici pentru o lună, nici pentru o săptămână. Există şi un defect în rezolvarea pe care a găsit-o raportul comisiilor, faptul că pentru conflictul de interese, care pentru alţii este considerat de natură penală, sancţiunea disciplinată care a fost introdusă este una minimă şi ea este cea pecuniară, se referă la posibilitatea de reţinere a 10% din indemnizaţie pe o perioadă de maximum trei luni", a spus Cristian Rădulescu.

El a precizat că parlamentarii trebuiau să se supună categoriei de demnitari care fac obiectul legii ANI în situaţia incompatibilităţilor.

"Opinia noastră este că rezolvarea corectă era cea care alinia demnitarul parlamentar celorlalte categorii de demnitari şi funcţionari publici, care fac obiectul legii de profil, aşa zisa lege a Agenţiei Naţionale de Integritate. Din această cauză, noi am iniţiat o propunere legislativă care se referă la faptul că un conflict de interese dovedit definitiv trebuie să fie considerat incompatibilitate şi să se soldeze cu întreruperea mandatului", a precizat Rădulescu.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis în 3 aprilie, admiţând în parte obiecţia PDL, că Parlamentul trebuie să abroge dispoziţiile care stabilesc sancţiunea disciplinară a interzicerii participării deputaţilor sau senatorilor la lucrările Camerelor din care fac parte.

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța